DISTRIBUIȚI
Channels TV

Piraţii din largul coastei Camerunului au luat ostatici trei cetăţeni ruşi şi cinci alţi membri ai echipajului unui cargou, a anunţat vineri Ministerul Afacerilor Externe rus, relatează dpa, potrivit agerpres.

Răpirile pentru răscumpărări reprezintă un fapt obişnuit în apele din vestul Africii, străinii fiind vizaţi frecvent.


Citește și : Convorbire telefonică între premierul pakistanez şi Trump despre situația din Kashmir

Nava, MarMalaita aparţine companiei germane MC-Schiffahrt, a anunţat într-un comunicat firma din Hamburg.

Cargoul sub pavilionul ţării caraibiene Antigua şi Barbuda a fost atacat joi în apropierea portului Douala, se precizează în comunicatul MAE rus.

Diplomaţii ruşi lucrează cu autorităţile din Camerun şi cu proprietarul vasului pentru „a facilita eliberarea promptă a cetăţenilor ruşi”.

Naţionalităţile celorlalţi membri ai echipajului nu au fost dezvăluite.

MC-Schiffahrt a precizat că în total 12 membri ai echipajului se aflau la bordul cargoului.

„Gândurile noastre se îndreaptă spre familiile implicate şi vom face toate eforturile pentru a le sprijini şi le ajuta până când marinarii se vor întoarce în siguranţă acasă”, a precizat compania într-un comunicat de pe site-ul său.

Citește și : Nava Open Arms, blocată în continuare în largul insulei Lampedusa, în pofida acordului european

17 marinari „asiatici şi europeni” au fost răpiţi în urma atacării a „două nave ancorate” în largul portului Douala, a declarat anterior pentru AFP Noel Choong, şeful centrului de informare asupra pirateriei din cadrul Biroului Maritim Internaţional, cu sediul central în capitala malaeziană Kuala Lumpur. Un membru al serviciilor de securitate cameruneze a confirmat informaţia, sub rezerva anonimatului.

Potrivit surselor citate iniţial, cei 17 erau din China (nouă) şi Ucraina (opt).