DISTRIBUIȚI
myjewishlearning.com

Trei francezi au fost condamnaţi la moarte duminică pentru apartenenţă la gruparea jihadistă Statul Islamic (SI), a anunţat duminică un magistrat al tribunalului din Bagdad care i-a judecat, un verdict inedit pentru cetăţeni ai Franţei, relatează AFP, potrivit agerpres.

Cei trei condamnaţi sunt Kévin Gonot, Léonard Lopez şi Salim Machou, arestaţi în Siria de o alianţă arabo-kurdă anti-SI înainte de a fi transferaţi cu alţi nouă francezi în Irak în februarie.


Citește și : Trump evocă ‘mari progrese’ în negocierile comerciale dintre SUA şi Japonia

Potrivit legii irakiene – care prevede pedeapsa cu moartea pentru oricine se alătură unei organizaţii „teroriste”, indiferent dacă a luptat sau nu – cei trei bărbaţi au un termen de 30 de zile pentru a face apel.

Până în prezent, trei francezi au fost deja condamnaţi pentru aderarea la SI în Irak: Melina Boughedir, 27 de ani, Djamila Boutoutaou, 28 de ani, şi Lahcene Gueboudj, 58 de ani. Toţi trei au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă, echivalentul a 20 de ani de detenţie în Irak, în timp ce Franţa refuză pedeapsa cu moartea.

Verdictele de duminică ar putea redeschide dezbaterea asupra problemei spinoase a revenirii jihadiştilor, care este puternic respinsă de opinia publică în Europa.

Citește și : Cutremur cu magnitudinea cuprinsă între 7,5 şi 8 în Peru