DISTRIBUIȚI
news24.com

Trei deputaţi macedoneni din cadrul opoziţiei de dreapta naţionaliste au fost plasaţi marţi în arest de către un tribunal din Skopje, fiind suspectaţi de implicare în violenţele care au avut loc în aprilie în parlamentul Macedoniei, informează AFP, conform agerpres .

Sosiţi liberi la tribunal, Krsto Mukoski, 43 de ani, Saso Vasilevski, 51 de ani, şi Ljuben Aranudov, 60 de ani, au ieşit de acolo pentru a fi urcaţi într-o furgonetă a poliţiei: tribunalul a decis reţinerea lor pentru 30 de zile.


Alţi trei deputaţi ai partidului conservator-naţionalist VMRO-DPMNE au fost plasaţi în arest la domiciliu, printre care şi Ljuppco Dimovski, 58 de ani, fost ministru al agriculturii. Fostul ministru de interne Mitko Cavkov, 54 de ani, se află deja în arest din 28 noiembrie.

Justiţia macedoneană anchetează asupra intruziunii violente în parlament, la 27 aprilie, a circa o sută de naţionalişti apropiaţi de VMRO-DPMNE, la acea dată la putere.

Citește și : India : Ciclonul Ockhi a provocat moartea a 39 de persoane

Ei au bătut mai mulţi parlamentari, printre care pe liderul social-democrat (SDSM) Zoran Zaev, care a fost fotografiat cu faţa însângerată şi care este astăzi premierul Macedoniei.

După luni de paralizie politică, manifestanţii intenţionau să împiedice formarea unei coaliţii conduse de Zaev cu sprijinul partidelor minorităţii albaneze.

Partidul VMRO-DPMNE al fostului şef de guvern Nikola Gruevski îşi acuză adversarii că sacrifică suveranitatea şi unitatea naţională a Macedoniei.

În opinia social-democraţilor, Nikola Gruevski se folosea de această scuză pentru a se agăţa de putere şi a evita urmăririle penale pentru corupţie. De asemenea, SDSM acuză autorităţile de atunci că i-a lăsat special pe manifestanţi să intre în parlament.

Macedonia este populată majoritar de macedoneni slavi. Albanezii constituie între 20 şi 25 la sută din populaţia acestei ţări. Principalele lor partide au acceptat să se alieze social-democraţilor în schimbul promisiunii de a obţine drepturi sporite, în special în ceea ce priveşte folosirea limbii albaneze.

În mai, nouă persoane au fost condamnate la închisoare cu suspendare, pentru participarea lor la violenţele din 27 aprilie. Luna trecută, un militant naţionalist a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru că a agresat violent o deputată a SDSM în acea zi.

După ridicarea imunităţii parlamentare a şase deputaţi, VMRO-DPMNE organizează manifestaţii ale simpatizanţilor săi, reuşind să adune câteva sute de persoane.