DISTRIBUIȚI
afp

Trei bebeluşi şi-au pierdut viaţa şi o sută de persoane sunt date dispărute, între care femei şi copii, în urma unui naufragiu vineri în largul Libiei, relatează AFP, potrivit agerpres.

Corpurile a trei bebeluşi au fost recuperate. Alte trupuri care pluteau la locul naufragiului nu au putut fi recuperate, „din lipsă de mijloace”, a afirmat un membru al Gărzii de coastă libiene.


Citește și : Vladimir Putin va efectua o vizită în Serbia la toamnă (Ivica Dacic)

Circa 120 de migranţi, majoritatea africani, se aflau la bordul unei bărci pneumatice în momentul tragediei produse la şase kilometri de coasta libiană, au declarat supravieţuitori în zona Al-Hmidiya, la 25 de km est de capitala libiană Tripoli.

În total, 16 migranţi au fost salvaţi şi toţi sunt bărbaţi tineri, proveniţi în principal din Yemen, Gambia, Zambia şi Sudan, a declarat un corespondent al AFP.

Citește și : Trump l-a îndemnat pe Macron să scoată Franţa din Uniunea Europeană (surse)

Ambarcaţiunea a părăsit vineri dimineaţa oraşul de coastă libian Garaboulli, aflat la circa 50 km est de Tripoli. Câteva ore mai târziu, o explozie a avut loc la bordul bărcii şi motorul a luat foc. Ambarcaţiunea a început să se umple cu apă iar migranţii au încercat să se prindă de unele dintre bidoanele cu combustibil care au căzut în apă.

Potrivit Gărzii de coastă libiene, ei au fost văzuţi de pescari care au alertat Marina libiană.