DISTRIBUIȚI

Compania farmaceutică anglo-suedeză AstraZeneca a anunţat marţi că, în urma unui studiu clinic, tratamentul său bazat pe anticorpi monoclonali, AZD7442, nu şi-a atins obiectivul principal de prevenire a formelor simptomatice de COVID-19 în cazul persoanelor expuse recent la noul coronavirus, informează Reuters, potrivit agerpres.

Potrivit companiei, la studiu au participat adulţi nevaccinaţi cu vârste de peste 18 ani, care au confirmat expunerea la o persoană infectată cu coronavirus în ultimele opt zile.


Citeşte şi: Canadienii nu vor să împartă vaccinurile cu alte ţări

AZD7442 a redus riscul de a dezvolta o formă simptomatică de COVID-19 cu 33% în comparaţie cu grupul placebo, ceea ce nu este semnificativ din punct de vedere statistic, a mai precizat compania.

”Deşi acest studiu nu şi-a atins principalul obiectiv de a contracara infectările simptomatice, suntem încurajaţi de protecţia observată la participanţii cu rezultate negative la testul PCR în urma tratamentului cu AZD7442”, a declarat Mene Pangalos, vicepreşedinte executiv al AstraZeneca, într-un comunicat.

AstraZeneca analizează tratamentul şi într-un studiu cu pacienţi pre-expuşi, precum şi pentru prevenirea unor forme mai grave ale bolii.

Tratamentul cu anticorpi monoclonali face parte dintr-o clasă de medicamente care imită anticorpii naturali pe care organismul îi produce pentru a lupta cu o infecţie.

Companiile rivale Regeneron Pharmaceuticals Inc şi Eli Lilly & Co au dezvoltat de asemenea tratamente bazate pe anticorpi monoclonali care au primit autorizare de utilizare în Statele Unite pentru tratarea pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus. Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a aprobat tratamentul cu Regeneron şi analizează medicamente similare produse de Eli Lilly, Celltrion, precum şi unul realizat de GlaxoSmithKline în colaborare cu Vir Biotechnology Inc.

Citeşte şi: Vaccinarea completă cu Pfizer sau AstraZeneca are o eficacitate de peste 90% împotriva spitalizărilor

AstraZeneca a semnat în octombrie un acord cu producătorul contractant Lonza pentru a produce medicamentul pe bază de anticorpi în Portsmouth, New Hampshire, începând cu prima jumătate a anului 2021.

AZD7442 este dezvoltat cu finanţare din partea guvernului Statelor Unite. AstraZeneca a anunţat în martie semnarea unui contract cu guvernul american pentru furnizarea a jumătate de milion de doze de AZD7442. Compania a spus marţi că este în prezent în negocieri cu guvernul SUA în ceea ce priveşte următorul pas care ar trebui făcut în privinţa acelui acord.