DISTRIBUIȚI

Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale ”Transgaz” SA a devenit, indirect, acţionar majoritar la Întreprinderea de Stat Vestmoldtransgaz din Republica Moldova, a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, premierul moldovean, Pavel Filip. 

Potrivit acestuia, Eurotransgaz SRL, societate înfiinţată la Chişinău având ca asociat unic Transgaz SA, a câştigat concursul investiţional de privatizare a Vestmoldtransgaz, relatează agerpres.


Citeşte şi: Un înalt oficial britanic dă asigurări românilor din UK: ‘Drepturile vă vor fi respectate!’

„Aş dori să anunţ că în ziua de ieri, 26 februarie, Comisia pentru desfăşurarea concursurilor de privatizare a anunţat rezultatul concursurilor, unde Eurotransgaz SRL, la care asociat unic este Transgaz SA România, a devenit câştigătorul acestei competiţii. Prin intermediul acestui exerciţiu, trebuie să recunoaştem că Transgaz România şi, dacă vreţi, statul român şi-au confirmat bunele şi serioasele intenţii de a contribui la creşterea securităţii energetice a statului nostru”, a afirmat Pavel Filip.

Premierul moldovean a susţinut o conferinţă de presă comună cu omologul său român, Viorica Dăncilă.