DISTRIBUIȚI

Fostul cancelar federal german Gerhard Schroeder a respins apelurile de a suspenda proiectul de gazoduct Nord Stream 2 ca răspuns la otrăvirea disidentului rus Aleksei Navalnîi, informează miercuri dpa, potrivit agerpres.

„Una nu are nicio legătură cu alta”, a spus Schroeder în cel mai recent interviu al său înregistrat, adăugând că sunt în joc 10 miliarde de euro investiţii în acest gazoduct.


Citește și: Autorităţile din Belarus AU ÎNCHIS principalul site de știri

Navalnîi, critic fervent al preşedintelui rus Vladimir Putin şi proeminent militant anticorupţie, s-a simţit brusc foarte rău în timp ce se întorcea cu avionul dintr-un oraş din Siberia la Moscova, pe 20 august, şi două zile mai târziu a fost transferat în comă la tratament în Germania.

Pe 2 septembrie, guvernului german a anunţat că un laborator medical militar a găsit urme clare de agent neurotoxic Noviciok în corpul lui Navalnîi.

Cancelarul federal Angela Merkel nu a exclus sancţiuni dacă se va dovedi că Kremlinul s-a aflat în spatele presupusului atac chimic.

Rusia a negat în mod repetat orice implicare în acest incident.

Citește și: Disney DĂ AFARĂ 28.000 de angajaţi

Gerhard Schroeder, actual preşedinte al consiliului director al Nord Stream 2, în care compania rusă Gazprom este oficial acţionar unic, a afirmat că implicarea Moscovei în otrăvirea lui Navalnîi nu a fost demonstrată.

El a spus că actuala discuţie despre posibile sancţiuni împotriva Rusiei se bazează pe „speculaţii”, în absenţa unor „dovezi solide”.