DISTRIBUIȚI

Un bărbat a intrat ‘în mod deliberat’ vineri în trecători la Blagnac, în apropierea oraşului Toulouse (sud-vestul Franţei), rănind trei tineri, dintre care doi sunt în stare gravă, a anunţat o sursă poliţienească, relatează agerpres .

Autorul a fost arestat imediat la locul incidentului şi a recunoscut că a pătruns intenţionat în cei trei tineri în faţa unui liceu. Potrivit presei locale, cele trei victime sunt de origine chineză.


Citiți și : Trei cercetători – un japonez, un australian şi un american au primit Kyoto Prize 2017

Atacatorul, a cărui identitate încă nu a fost precizată, nu se afla în evidenţele autorităţilor franceze pentru radicalizare, având însă cazier pentru delicte de drept comun.