DISTRIBUIȚI
AppleMark

Salvatore ‘Toto’ Riina, fostul cap al mafiei siciliene, decedat vineri, a fost înmormântat miercuri la Corleone, localitatea sa natală din Sicilia, în prezenţa familiei, au relatat media italiene, potrivit AFP, relatează agerpres.

Trupul neînsufleţit al fostului şef al Cosa Nostra a fost depus în mormântului familiei dintr-un mic cimitir din Corleone, la 60 de km sud de Palermo.


Citeşte şi: Ratko Mladic, ÎNCHISOARE pe VIAŢĂ pentru genocid. A fost evacuat din sala de judecată

Soţia lui Toto Riina şi trei dintre cei patru copii ai săi – al doilea fiu, Giovanni, este în închisoare – au fost prezenţi. Un preot a binecuvântat sicriul, însă nicio ceremonie de funeralii nu a avut loc anterior.

„Datoria bisericii este să educe conştiinţele în spiritul justiţiei şi al legalităţii şi să combată mentalitatea mafiotă”, a explicat vineri, într-un comunicat, monseniorul Michele Pennisi, arhiepiscop de Monreale, parohie de care aparţine Corleone.

„Fiind vorba de cineva care a păcătuit public (‘Toto’ Riina – n.r.), nu se vor putea organiza funeralii publice”, a adăugat monseniorul Pennisi, precizând că fostul lider mafiot nu şi-a exprimat niciodată regretele pentru faptele sale.

Citeşte şi: Imagini dramatice cu DEZERTAREA soldatului nord-coreean

În general, mafioţii sunt excomunicaţi automat, din cauza crimelor comise.

Toto Riina a murit vineri în închisoare la Parma (nord), la vârsta de 87 de ani. Arestat în 1993, el ispăşea de atunci 26 de pedepse cu închisoarea pe viaţă.

Supranumit ‘Bestia’, el a făcut din Cosa Nostra o grupare în care timp de aproape 20 de ani a domnit teroarea. El a devenit liderul Cosa Nostra începând cu anii ’70. Printre altele, ‘Toto’ Riina a dispus uciderea judecătorilor antimafia Giovanni Falcone şi Paolo Borsellino în 1992.