DISTRIBUIȚI
dpa

Numărul germanilor afectaţi de sărăcie la vârsta bătrâneţii ar urma să crească semnificativ, a avertizat joi Institutul german de cercetări economice (DIW), care a calculat că în 2039 aproape 22% dintre pensionarii din Germania vor dispune de o sumă de sub 905 euro pe lună, relatează dpa, potrivit agerpres.

Chiar dacă piaţa forţei de muncă va creşte, trebuie să ne aşteptăm şi la o extindere semnificativă a sărăciei în rândul persoanelor în vârstă, în următorii 20 de ani, afirmă Christof Schiller, autorul principal al studiului comandat de Fundaţia Bertelsmann.


Citește și : Veste bună pentru Chişinău: Rusia ÎŞI RETRAGE arsenalul sovietic din Transnistria

În Germania, sunt consideraţi săraci cei al căror venit lunar este cu 60% mai mic decât venitul median. Studiul estimează că până în 2039 circa 12% dintre pensionarii germani vor avea nevoie de sprijin suplimentar din partea statului pentru a-şi asigura cele necesare traiului.

Cei mai afectaţi ar urma să fie pensionarii care trăiesc în landurile din est, unde procentajul celor care vor avea nevoie de acest sprijin s-ar putea dubla în următorii 20 de ani.

Citeşte şi: Preşedintele Adunării Generale din Franţa, INCULPAT într-un caz de corupţie

Motivele acestei creşteri a nivelului de sărăcie sunt nesiguranţa locurilor de muncă, numărul ridicat de contracte part-time, contractele pe perioade limitate şi întreruperea lucrului pentru creşterea copiilor.

Autorii studiului mai subliniază că este imperios necesar să se adopte o reformă a pensiilor şi să se stabilească o pensie de bază pentru a limita sărăcia în rândul vârstnicilor.