DISTRIBUIȚI
The Telegraph

Marea Britanie trebuie să organizeze un referendum pentru a permite cetățenilor săi să voteze dacă preferă ieșirea din Uniunea Europeană fără un acord sau rămânerea în Blocul comunitar, a reiterat joi fostul premier britanic Tony Blair, relatează site-ul agenției Reuters, conform mediafax.

Marea Britanie ar urma să iasă din Uniunea Europeană pe 29 martie 2019, dacă decizia nu va fi blocată de Londra.


Citeşte şi: Cutremur puternic în estul îndepărtat al Rusiei

Dacă premierul Theresa May va reuși să ajungă la un acord cu Uniunea Europeană, acesta va trebui aprobat de Parlamentul britcanic.

Cu toate acestea, câțiva membri ai propriului său partid s-au declarat nemulțumiți de propunerile pe care aceasta le-a făcut pentru Brexit, iar partidul de opoziție, Partidul Laburist, a indicat că ar putea să voteze împotriva oricărei înțelegeri făcute de May.

Blair, un fost premier din partea Partidului Laburist, este de părere că actualul premier nu va putea convinge Parlamentul să aproba înțelegerea cu UE.

Citeşte şi: Aterizare de urgenţă a capsulei Soyuz, care ducea doi cosmonauţi pe Stația Spațială Internațională

„Este foarte dificil. Alternativele sunt toate rele deoarece, dacă înțelegerea va fi blocată de Parlament, deschide posibilitatea ca aceasta să se întoarcă la cetățeni”, a declarat Blair.

Tony Blair şi alţi politicieni au semnalat în mai multe rânduri că cetăţenii Marii Britanii trebuie să aibă o nouă şansă de a se exprima, eventual printr-un referendum, în privinţa apartenenţei ţării la Uniunea Europeană. Tony Blair consideră că acordul Marii Britanii privind părăsirea Uniunii Europene va trebui supus aprobării cetăţenilor, pentru a se stabili care sunt condiţiile ieşirii din Blocul comunitar. Eventuala ieşire din Uniunea Europeană va pune în pericol unitatea Marii Britanii, afectând acordul de pace privind Irlanda de Nord şi alimentând mişcarea proindependenţă în Scoţia, au avertizat foştii premieri Tony Blair şi John Major.