DISTRIBUIȚI

Toate zborurile în direcţia aeroportului internaţional Ben Gurion din Tel Aviv sunt redirecţionate până la noi ordine, au anunţat joi autorităţile aeroportuare israeliene, după mai multe zile cu tiruri de rachete dinspre Fâşia Gaza, aflată sub controlul mişcării islamiste Hamas, informează AFP, potrivit agerpres.

Avioanele vor fi redirecţionate către aeroportul Ramon de lângă Eilat, în sudul Israelului, au precizat autorităţile aeroportuare.


Citește și: Turcia le cere musulmanilor să adopte o poziție clară față de situația din Gaza

Această decizie nu afectează deocamdată zborurile care decolează de pe aeroport.

Marţi seara, autorităţile israeliene au suspendat temporar traficul aerian dinspre şi spre aeroportul internaţional Ben Gurion din Tel Aviv, din cauza numeroaselor rachete trase dinspre Fâşia Gaza de către islamişti ai Hamas asupra metropolei israeliene.

De luni seara, de la începutul escaladării militare între Hamas, mişcare islamistă armată aflată la putere în Fâşia Gaza, şi Israel, în jur de 1.600 de rachete au fost trase dintre enclava palestiniană spre teritoriul israelian, potrivit celui mai recent bilanţ al armatei.

Citește și: Imagini greu de privit: Un arab a fost LINȘAT de evreii furioși!

De partea israeliană, şapte persoane au fost ucise, printre care un copil de şase ani şi un soldat, în tiruri de rachete, inclusiv rachete antitanc, dinspre Fâşia Gaza.

La rândul său, armata israeliană a lovit puternic Fâşia Gaza şi a continuat loviturile joi dimineaţa. Potrivit celui mai recent bilanţ al ministrului sănătăţii din Fâşia Gaza, confruntările din ultimele zile s-au soldat cu 67 de morţi, printre care 17 copii, şi 400 de răniţi.