Ziua Internaţională a Pastelor, sărbătorită luni, este dedicată anul acesta pastelor ”al dente”, preparate astfel încât să aibă o consistenţă mai tare la mestecare, relatează DPA, potrivit agerpres.
Italienii consumă anual, în medie, peste 23 de kilograme din acest produs, a explicat Unione Italiana Food de Ziua Internaţională a Pastelor.
Comparativ, germanii mănâncă, în medie, aproximativ 8 kilograme, deşi cantitatea a crescut la 9,5 kilograme în 2020, în timpul pandemiei de coronavirus, potrivit asociaţiei procesatorilor de cereale şi a producătorilor de leguminoase bogate în amidon din Germania.
În ceea ce priveşte cele mai populare forme de paste, spaghetele sunt preferate la nivel mondial, conform Unione Italiana Food.
Potrivit asociaţiei, Germania este cea mai mare piaţă de export pentru producătorii italieni de paste. În 2020, cantitatea de paste exportată către Germania a crescut cu aproximativ 18% comparativ cu anul precedent.
Asociaţia susţine că exporturile de paste italiene au crescut constant de-a lungul anilor.
În 2020, în jur de 17 milioane de tone de paste au fost consumate în lume, cu un milion mai mult decât recordul anterior din 2019 şi de două ori mai mult comparativ cu aproape 10 ani în urmă, potrivit Unione Italiana Food.
Citeşte şi: Coronavirusul REVINE în China! Autorităţile impun noi măsuri de izolare şi restricţii – Black News
Cu toate acestea, vânzările în 2021 au scăzut cu 9,4% comparativ cu aceeaşi perioadă de anul trecut.
Potrivit asociaţiei de fermieri Coldiretti, în perioada pandemiei mulţi italieni au revenit la prepararea pastelor acasă. Patru din zece familii au declarat că au început din nou să facă paste de casă în timpul perioadelor de lockdown, a constatat asociaţia în urma unui sondaj. Motivul oferit a fost, poate deloc surprinzător, faptul că oamenii au petrecut mai mult timp acasă.