DISTRIBUIȚI
Puterea

Frans Timmermans, prim vicepreședintele Comisiei Europene, a declarat, după o întrevedere cu Liviu Dragnea, liderul PSD, că acesta „nu vrea să părăsească familia (PES,n.red.), vrea ca posibilele neînțelegeri să fie rezolvate”, oficialul UE adăugând că „nu știe dacă Dragnea chiar crede ceea ce spune”, relatează mediafax.

Timmermans s-a întâlnit cu Liviu Dragnea la Congresul Partidului Socialiștilor Europeni (PES), care s-a desfășurat weekendul trecut în capitala Spaniei, Madrid. La întrevedere au mai participat Serghei Ștanișev, președintele PES, și Udo Bullmann, liderul grupului socialiștilor și democraților din Parlamentul European.


Citește și: OSCAR 2019. Lista completă a câștigătorilor

Timmermans a declarat pentru site-ul Politico.eu că a fost „foarte strict și foarte clar” în cadrul întâlnirii menționate anterior.

Dragnea „vrea să discute cu noi, nu vrea să părăsească familia (PES), vrea ca posibilele neînțelegeri să fie rezolvate. În următoarele săptămâni vom vedea dacă putem face asta”, a adăugat Timmermans.

În calitate de prim vicepreședinte al Comisiei Europene, Timmermans a afirmat că va discuta chiar „săptămâna viitoare” cu guvernul Dăncilă. „Nu știu dacă vom avea succes. De asemnea, nu știu dacă Dragnea chiar crede ceea ce spune”. Oficialul european a mai completat că a auzit că Dragnea ar fi spus presei din România că toate problemele au fost deja rezolvate, însă „din păcate, nu este așa”.

Citește și: Socialiștii lui Dodon au câștigat alegerile din R.Moldova

La rândul său, Bullmann a declarat dă Dragnea s-a „distanțat” de ceea ce se întâmplă în sistemul de justiție din România și a promis ferm că-l va sprijini pe Timmermans care candidează din partea socialiștilor europeni la funcția de președinte al Comisiei Europene.

„L-am confruntat [pe Dragnea] în legătură cu faptul că în România ar exista o investigație împotriva lui Timmermans și [comisarului european pentru Justiție, Vera] Jourová (Am fost clari: cine vrea să fie parte din familia noastră trebuie să respecte statul de drept”.