DISTRIBUIȚI
dpa

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a evocat miercuri, la Varşovia, experienţa sa de victimă a unui preot pedofil şi a îndemnat Biserica Catolică „să nu lase nepedepsite” acest gen de infracţiuni, informează AFP, potrivit agerpres.

„În primul rând, după cum am spus-o public în Olanda, o spun şi altor victime: nu vă fie ruşine. Nu este greşeala voastră. Nu aţi făcut nimic rău”, a declarat Timmermans. „Bisericii mele Catolice îi spun: asiguraţi-vă (ca actele de pedofilie) să nu rămână nepedepsite, cum fac alte Biserici din alte ţări, mergeţi în profunzimea lucrurilor. Dacă persoane au făcut astfel de acte criminale, denunţaţi-le pentru ca ele să poată fi urmărite” în justiţie, a adăugat el.


Citește și : Pentru a doua zi consecutiv avioane de vânătoare americane au interceptat bombardiere ruseşti lângă Alaska

Timmermans, 58 de ani, care vizează postul de preşedinte al Comisiei Europene deţinut în prezent de Jean-Claude Juncker, a dezvăluit la începutul anilor 2000 că a fost victima unui preot american la vârsta de 13 ani.

„Mi-ar plăcea ca Biserica mea, în întreaga lume, să treacă printr-un proces de adevăr şi reconciliere”, cum a fost în Africa de Sud după apartheid, a spus Timmermans. „De aceasta are nevoie Biserica noastră (…), însă, dacă dorim iertarea – şi aceasta este de asemenea experienţa mea personală -, iertarea vine dacă există recunoaşterea vinovăţiei (…). Aceasta s-a întâmplat în cazul meu”, a adăugat el.

Timmermans a făcut această declaraţie în condiţiile în care pedofilia în cadrul clerului a devenit în Polonia unul dintre principalele subiecte de dezbatere cu câteva zile înainte de alegerile europene, în urma difuzării unui documentar şocant, vizionat de atunci de aproape 21 de milioane de ori.

Potrivit analiştilor, unda de şoc stârnită de documentarul „Numai să nu spui nimănui” (Tylko nie mów nikomu) al fraţilor Tomasz şi Marek Sekielski riscă să penalizeze partidul conservator aflat la putere în Polonia, Lege şi Justiţie (PiS), foarte apropiat de Biserică şi care se află în prezent umăr la umăr cu Coaliţia Europeană formată din mai multe partide de opoziţie.

Pentru a evita pericolul, PiS a votat săptămâna trecută o lege ce înăspreşte considerabil pedepsele pentru pedofilie şi a anunţat crearea unei comisii pentru examinarea tuturor cazurilor de pedofilie, nu doar a celor ce au implicat clerul.

Citește și : Prima audiere a lui Netanyahu în trei dosare de corupţie, amânată pentru octombrie

Iniţiativa este criticată de opoziţie, care vrea să oblige ierarhia catolică să dea explicaţii asupra reacţiei sale lipsite de fermitate în această tragedie.