DISTRIBUIȚI
profit.ro

Uniunea Europeană (UE) nu poate renegocia înţelegerea privind aşa-numitul „backstop” (plasă de siguranţă) din acordul de Brexit cu guvernul britanic, a declarat prim-vicepreşedintele Comisiei Europene Frans Timmermans la un eveniment desfăşurat la Cracovia, relatează Reuters, potrivit agerpres.

„Backstop”-ul este o poliţă de asigurare menită să asigure faptul că nu va exista o revenire la puncte vamale sau alte controale extinse la frontieră între Irlanda şi Irlanda de Nord după Brexit.


Citește și : Germania condamnă la ani grei de închisoare un azilant sirian

„Vom susţine Irlanda (…), plasa de siguranţă este o linie roşie pe care nu o putem negocia cu guvernul britanic”, a afirmat Timmermans.

Între timp, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a declarat miercuri, la Bruxelles, că blocul comunitar va face tot ce este posibil pentru a evita controale extinse la frontieră între statul membru Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord, indiferent cum va decurge Brexitul.

Chestiunea frontierei irlandeze rămâne cel mai mare obstacol în calea acordului de divorţ dintre Marea Britanie şi UE în perioada de până la Brexit, care este programat să aibă loc pe 29 martie.

„Uniunea Europeană este decisă să facă tot ce poate – cu acord sau fără acord – pentru a evita o frontieră dură în Irlanda”, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Margaritis Schinas.

Marţi, Schinas a afirmat că un Brexit fără acord ar duce automat la ridicarea unei frontiere pe insula Irlanda, punând Dublinul în situaţia de a explica ce pregătiri face pentru un scenariu pe care toate părţile susţin că vor să îl evite.

Un purtător de cuvânt al guvernului irlandez a reacţionat marţi, afirmând că Dublinul nu va accepta o frontieră dură – care este percepută ca un potenţial pericol pentru pace pe insulă – şi că nu face planuri în acest sens.

Miercuri, Schinas a reafirmat solidaritatea UE cu Dublinul, dar a notat şi faptul că frontiera nord-irlandeză va deveni frontieră externă a UE după Brexit.

Citește și : Aliații lui May din Irlanda de Nord denunță retorica beligerantă a UE

Asta înseamnă supravegherea corespunzătoare a frontierei dacă nu vor exista aranjamente alternative cu Marea Britanie în cazul unui Brexit fără acord.

„Irlanda şi Uniunea Europeană au responsabilităţi în ceea ce priveşte protecţia pieţei unice şi a uniunii vamale”, a declarat Margaritis Schinas.

Parlamentul britanic a respins cu fermitate săptămâna trecută acordul privind Brexitul, în special din cauza preocupărilor privind „backstop”-ul, temându-se că ar angaja Marea Britanie pe termen nedefinit faţă de regulile vamale din UE după Brexit.

Theresa May încearcă acum să-şi asigure noi concesii din partea UE în privinţa „plasei de siguranţă” pentru a depăşi opoziţia din parlamentul britanic, notează Reuters.