DISTRIBUIȚI

Populara aplicație de socializare TikTok a fost dată în judecată de statul american Indiana. Autoritățile americane susțin că aplicația a încălcat legile statului privind protecția consumatorilor, potrivit BBC , informează mediafax.

Procurorul general din Indiana, Todd Rokita, a acuzat compania mamă a TikTok, ByteDance, că a încălcat legile statului. Două procese au fost începute miercuri. Prima plângere arată că aplicația expune utilizatorii tineri la conținuturi nepotrivite. În cealaltă plângere, Rokita susține că TikTok nu dezvăluie potențialul guvernului chinez de a accesa informații sensibile ale consumatorilor.


Citește și :  Zelenski, desemnat ‘Persoana Anului 2022’ de revista americană Time

„TikTok este un lup în blană de oaie. Cât timp TikTok are permisiunea de a înșela și de a induce în eroare consumatorii din Indiana cu privire la riscurile la care sunt supuse datele lor, acești consumatori și viața lor privată sunt o pradă ușoară”, scrie în documentele depuse în instanță și citate de BBC.

Plângerea mai arată că algoritmul aplicației promovează o varietate de conținut inadecvat, „reprezentând alcool, tutun și droguri, conținut sexual, nuditate și teme sugestive, dar și blasfemie intensă”.

Statul Indiana solicită un ordin judecătoresc pentru stoparea acestor practici și sancțiuni civile împotriva companiei pentru „comportamentul său incorect și înșelător”. Rokita a precizat că procesele din Indiana sunt primele lansate de un stat american împotriva ByteDance.

Luna trecută, șeful FBI a declarat că TikTok reprezintă o problemă de securitate națională. Directorul Chris Wray a declarat în fața Comisiei pentru securitate internă a Camerei Reprezentanților din SUA că legislația chineză cere, în esență, companiilor să „facă tot ceea ce dorește guvernul în ceea ce privește schimbul de informații sau servind drept instrument al guvernului chinez”.

Citește și : Putin crede că riscul de război nuclear creşte, dar asigură că Rusia nu va folosi prima arma atomică

Administrația Biden poartă discuții cu oficialii TikTok de luni de zile, în încercarea de a ajunge la un acord de securitate națională pentru a proteja datele sutelor de milioane de utilizatori din SUA.