DISTRIBUIȚI

Peste 6.000 de pompieri se luptă să stingă un incendiu de vegetaţie masiv în sudul statului american California, care se întindea, luni, pe o suprafaţă de 933 de kilometri pătraţi, şi ameninţă aproximativ 18.000 de proprietăţi, informează dpa, potrivit mediafax.

Incendiul de vegetaţie, denumit Thomas, a izbucnit pe data de 4 decembrie şi până acum a distrus 644 de clădiri. Se estimează că incendiul a produs până în acest moment daune de peste 38 de milioane de dolari.


Citeşte şi: Trei femei revin cu acuzaţiile la adresa lui Trump: ‘Şi-a pus mâinile peste tot, mă săruta şi mă atingea’

Pompierii se luptă să stingă şi alte cinci incendii de vegetaţie, autorităţile anchetând cum au izbucnit aceste incendii.

În total, peste 200.000 de persoane au fost nevoite să-şi părăsească locuinţele din cauza incendiilor care au devastat o zone întinse din sudul Californiei, inclusiv unele în apropiere de oraşul Los Angeles.

Autorităţile au confirmat în weekend că o persoană a decedat în urma unui accident rutier produs în timpul evacuărilor.