DISTRIBUIȚI
Daily Express

Premierul britanic, Theresa May, se va exprima săptămâna viitoare asupra parteneriatului post-Brexit al Marii Britanii cu Uniunea Europeană (UE), în cadrul unui discurs anunţat joi de biroul său de presă, după o reuniune-maraton de opt ore cu guvernul, informează vineri AFP, potrivit agerpres.

Theresa May şi-a reunit principalii miniştri la reşedinţa de campanie a premierului din Chequers, la 70 de kilometri nord-vest de Londra, pentru după-amiaza şi seara zilei de joi, pentru a aborda relaţiile economice dintre UE şi Marea Britanie după retragerea acesteia, prevăzută pentru martie 2019.


Citeşte şi: Presa internaţională scrie despre anunţul lui Toader cu privire la lansarea `procedurii de revocare` a procurorului-șef al DNA

‘Calea pe care o vom urma va fi expusă de premier în cadrul unui discurs săptămâna viitoare, ca urmare a discuţiilor avute cu întregul său cabinet’, în cadrul unei reuniuni organizate de obicei în zilele de marţi, a anunţat un purtător de cuvânt al Downing Street.

Reuniunea de joi i-a vizat pe membrii subcomisiei ministeriale însărcinate cu Brexitul, printre care ministrul de externe Boris Johnson, care încearcă o ruptură fără concesii cu Bruxellesul, şi ministrul de finanţe Philip Hammond, favorabil unor legături mai strânse cu UE.

Dezbaterile au vizat în mod concret sectoarele auto, agroalimentar şi al comerţului digital, în timp ce Theresa May a condus o discuţie asupra parteneriatului economic în ansamblul ei, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Marea Britanie se află sub presiune din partea partenerilor săi economici pentru a dezvălui relaţia pe care o aşteaptă, (presiune) în special din partea premierului olandez Mark Rutte, care a avertizat în timpul unei deplasări la Londra că ‘ceasul nu stă pe loc’.

Preşedintele Consiliului UE, Donald Tusk, urmează să stabilească vectori pentru deliberările asupra viitoarelor relaţii, în cadrul unui summit european ce se va desfăşura între 22 şi 23 martie, negocierile urmând să înceapă în aprilie.

Citeşte şi: Preşedintele Venezuelei anunţă intenţii de cumpărare a monedei virtuale petro în valoare de un miliard de dolari

Marea Britanie vrea să părăsească uniunea comercială şi vamală a UE şi să pună capăt liberei circulaţii a migranţilor şi jurisdicţiei Curţii Europene pentru Drepturile Omului.

Theresa May vrea să negocieze un acord care să reducă pe cât posibil drepturile vămilor şi demersurile administrative, însă comisarul european pentru negocieri, Michel Barnier, a avertizat că aceste controale la frontieră ar putea fi ‘inevitabile’ dacă Marea Britanie va păstra actuala orientare în negocieri.

Jeremy Corbyn, liderul laburiştilor, urmează să exprime poziţia principalului partid de opoziţie într-o alocuţiune pe care o va susţine luni.