DISTRIBUIȚI
Washington Post

Amânarea Brexitului nu aduce cu sine un acord şi nu ar face decât să amâne decizia majoră privind ieşirea Regatului Unit din UE, a declarat luni premierul britanic Theresa May, confruntată cu presiuni de a extinde data limită la care Brexitul va deveni efectiv, prevăzută pentru 29 martie, relatează agenţiile Reuters şi EFE, potrivit Agerpres.

”O extindere a articolului 50, o întârziere a acestui proces, nu va aduce o decizie în parlament, nu va aduce un acord”, a spus Theresa May într-o declaraţie acordată presei la summitul UE-Liga Arabă, desfăşurat la Sharm el-Sheikh.


Citește și : Baie de sânge într-un apartament din Africa de Sud. Trei persoane au fost ucise! – VIDEO

”Ceea ce se va întâmpla este exact ceea ce cuvântul ”amânare” spune. Doar amână momentul deciziei. Şi cred că, în acest sens, o extindere a articolului 50 nu rezolvă problema. Orice întârziere este o întârziere, ea nu se adresează problemei, nu rezolvă problema”, a insistat Theresa May.

Ea încearcă în continuare să negocieze cu liderii europeni o modificare a acordului de retragere, care a fost respins de Camera Comunelor în special din cauza mecanismului de ”backstop” privind frontiera nord-irlandeză, deputaţii britanici eurosceptici considerând că în virtutea acestui mecanism Regatul Unit riscă să rămână pe termen nedefinit în uniunea vamală europeană.

Theresa May va veni marţi din nou în faţa Camerei Comunelor pentru a face o declaraţie despre evoluţia discuţiilor cu Bruxelles-ul, urmată a doua zi de o dezbatere.

La această dezbatere nu este prevăzut un nou vot pentru aprobarea acordului privind Brexitul. În schimb, deputaţii vor putea propune din nou amendamente la acordul de retragere, astfel că este posibil ca adversarii Brexitului să încerce încă o dată prin astfel de amendamente să transfere controlul asupra Brexitului de la guvern către parlament, după două tentative eşuate în acest demers care, dacă ar reuşi, s-ar crea premisele întârzierii sau anulării Brexitului, eventual prin convocarea unui nou referendum. Deputaţii pro-europeni doresc de asemenea să o împiedice pe Theresa May să decidă ieşirea din UE fără un acord pe 29 martie.

Citește și : Igor Dodon va dizova Parlamentul dacă nu va fi formată o majoritate

În declaraţia dată presei în Egipt, şefa guvernului britanic a asigurat că depune în continuare eforturi pentru a obţine o înţelegere care să poată fi susţinută de Camera Comunelor. ”Ceea ce am remarcat în toate discuţiile mele cu alţi lideri, atât aici, la Sharm el-Sheikh, cât şi în zilele anterioare, este că există o determinare reală pentru a găsi o cale care să permită Regatului Unit să părăsească UE într-un mod lin şi ordonat”, a susţinut ea.

Theresa May a adăugat că echipa sa de negociatori va reveni marţi la Bruxelles pentru a continua dialogul prin care Londra doreşte ca UE să ofere ”garanţii legal obligatorii” că mecanismul de ”backstop” va putea fi aplicat doar temporar.