DISTRIBUIȚI
Financial Times

Premierul britanic, Theresa May, a pierdut miercuri un vot crucial legat de Brexit în Parlament, din cauza revoltei unei părţi a taberei sale conservatoare, scoţând în evidenţă slăbiciunea acesteia în ajunul unui summit european, transmite AFP, conform agerpres .

În pofida eforturilor depuse de-a lungul zilei de guvern pentru a i se opune, amendamentul a fost adoptat cu 309 voturi pentru şi 305 împotrivă la finalul dezbaterilor care au durat mai multe ore, în cadrul examinării unui proiect de lege guvernamental asupra Brexit-ului. Theresa May dispune de o slabă majoritate de numai 13 voturi în Camera Comunelor.


Acest amendament, propus de un deputat al majorităţii conservatoare, fostul procuror general Dominic Grieve, prevede că orice acord final încheiat cu Bruxellesul trebuie ratificat de un vot cu caracter obligatoriu al Parlamentului de la Westminster.

Adoptarea lui ilustrează poziţia dificilă a premeirului Theresa May care, după rezultatul surprinzător la legislativele din iunie şi pierderea majorităţii guvernamentale, poate fi înlăturată din funcţie printr-o frondă parlamentară.

Înfrângerea de miercuri, prima din cadrul examinării proiectului de lege, vine să umbrească dinamica pozitivă declanşată vineri odată cu încheierea unui compromis cu Bruxellesul privind condiţiile Brexit-ului.

De asemenea, intervine într-un moment delicat pentru premierul britanic, pentru că joi se deschide la Bruxelles un summit european de două zile care trebuie, mai ales, să decidă trecerea la faza a doua a discuţiilor despre Brexit, legate de viitoarele relaţii comerciale dintre Londra şi UE.

„Suntem dezamăgiţi că Parlamentul a votat în favoarea acestui amendament”, a reacţionat într-un comunicat un purtător de cuvânt al ministerului pentru Brexit, citat de AFP.

Citește și : Israelul îl invită pe prinţul moştenitor al Arabiei Saudite într-o vizită