DISTRIBUIȚI
Reuters

Demisia preşedintelui Zimbabwe, Robert Mugabe, după 37 de ani în care s-a aflat la putere, îi oferă ţării sale oportunitatea de a cunoaşte un viitor fără opresiune, a declarat marţi premierul britanic Theresa May, informează agerpres .

‘Demisia lui Robert Mugabe îi oferă Zimbabwe oportunitatea de a-şi construi o nouă cale liberă de opresiunea care a caracterizat puterea lui’, a estimat May într-un comunicat referitor la această fostă colonie britanică.


‘În timpul ultimelor zile, am văzut dorinţa poporului zimbabwian de a avea alegeri libere şi echitabile, precum şi oportunitatea de a reconstrui economia ţării cu un guvern legitim’, a continuat ea.

Citește și : Saad Hariri a sosit la Cairo, unde va fi primit de preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sissi

‘În calitate de cel mai vechi prieten al Zimbabwe, vom face tot ce este posibil pentru a ne aduce sprijinul, conlucrând cu partenerii noştri internaţionali şi regionali, pentru a ajuta ţară să atingă viitorul mai bun pe care-l merită’, a conchis Theresa May.

Preşedintele Zimbabwe, Robert Mugabe, 93 de ani, a demisionat marţi după 37 de ani de putere, în timpul căreia a condus ţara sa cu o mână de fier, după proclamarea independenţei în 1980.

Acest anunţ, făcut în timp ce deputaţi şi senatori erau reuniţi în congres extraordinar pentru a dezbate destituirea sa, a fost imediat salutat de un concert de claxoane în capitala Harare.

La 15 noiembrie, Londra a atenţionat împotriva unei ‘tranziţii ce ar duce la înlocuirea unui tiran cu un altul’