DISTRIBUIȚI
Facebook

Premierul britanic Theresa May a declanşat luni remanierea guvernului său, afectat de mai multe scandaluri, pentru a-i reda un nou suflu înaintea viitoarei faze a negocierilor cu Uniunea Europeană privind Brexit-ul, transmite AFP.

Theresa May a procedat la prima numire, a lui Brandon Lewis în locul lui Patrick McLoughlin ca secretar de stat fără portofoliu şi preşedinte al Partidului Conservator, a anunţat biroul de presă al premierului, într-un comunicat. Lewis ocupa anterior funcţia de secretar de stat pentru imigraţie, conform agerpres .


Un moment stânjenitor pentru prim-ministru a avut loc când Partidul Conservator a anunţat anterior pe contul de Twitter că postul de preşedinte îi va reveni lui Chris Grayling, actual ministru al transporturilor, după care a şters postarea.

Citește și : Papa Francisc propăvăduieşte uniunea sfântă între un bărbat şi o femeie

Ministrul britanic responsabil cu Irlanda de Nord, James Brokenshire, a demisionat luni din motive de sănătate, la un an după căderea guvernului de la Belfast, interval în care provincia britanică nu a reuşit desemnarea unui nou executiv.

Alte numiri în guvernul condus de Theresa May sunt aşteptate în cursul zilelor de luni şi marţi, declanşate de demisia forţată, în decembrie 2017, a vicepremierului Damian Green, care a recunoscut că a minţit cu privire la imagini pornografice descoperite pe computerul său de la parlament.

Aceasta a fost cea de-a treia plecare din guvern începând din noiembrie, după cea a ministrului apărării Michael Fallon, în urma unui scandal de hărţuire sexuală, şi cea secretarului de stat pentru dezvoltare internaţională Priti Patel, care a recunoscut că a purtat discuţii neoficiale cu Israelul.

Noul executiv de la Londra va trebui să-şi definească rapid poziţia în vederea negocierilor cu Bruxellesul cu privire la Brexit, ce urmează să fie reluate în această lună. Discuţiile se vor referi mai întâi la perioada de tranziţie, urmând ca din martie să vizeze viitoarea relaţie comercială între Marea Britanie şi UE.

Miniştrii aflaţi în prima linie a acestor discuţii vor rămâne în funcţii, cel mai probabil: ministrul finanţelor Philip Hammond, ministrul de interne Amber Rudd, şeful diplomaţiei, Boris Johnson, şi ministrul pentru Brexit, David Davis.

Conform presei britanice, Theresa May ar putea înfiinţa un nou post de ministru responsabil cu pregătirea Marii Britanii pentru eventualitatea lipsei unui acord final cu UE.