DISTRIBUIȚI
Daily Express

Prim-ministrul britanic Theresa May a anunţat că i-a scris preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, pentru a solicita amânarea retragerii Regatului Unit din Uniunea Europeană până la 30 iunie, transmit agenţiile internaţionale de presă, conform agerpres.

‘I-am scris în această dimineaţă preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, pentru a-l informa că Regatul Unit doreşte o extindere a Articolului 50 (din Tratatul de la Lisabona, n.red.) până la 30 iunie’, a declarat şefa guvernului britanic.



Vezi și: CUTREMUR puternic în Turcia – VIDEO

Un oficial european a confirmat, pentru Reuters, că Donald Tusk a primit o scrisoare oficială prin care premierul britanic solicită o amânare a Brexit-ului.

În baza Articolului 50, retragerea Marii Britanii din UE ar urma să aibă loc la 29 martie.

După aproape trei ani de când britanicii au votat prin referendum pentru ieşirea ţării din UE şi cu doar nouă zile înainte de data oficială a retragerii, 29 martie, politicienii britanici se ceartă în continuare în privinţa a cum, când şi chiar dacă Regatul Unit va părăsi blocul la care a aderat în 1973.

‘Ca prim-ministru, nu sunt pregătită să amân Brexit-ul dincolo de 30 iunie’, a declarat miercuri Theresa May într-o şedinţă furtunoasă în Camera Comunelor.

‘I-am scris în această dimineaţă preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, pentru a-l informa că Regatul Unit doreşte o extindere a Articolului 50 (din Tratatul de la Lisabona, n.red.) până la 30 iunie’, a declarat şefa guvernului britanic.

Ea a mai spus că intenţionează să ceară parlamentului să voteze pentru a treia oară asupra acordului de retragere, pe care Camera Comunelor l-a respins deja de două ori. Theresa May nu precizat o dată la care ar putea avea loc votul.

Citește și: Theresa May trimite scrisoarea prin care cere amânarea Brexit-ului

În ce o priveşte, Uniunea Europeană a afirmat că prelungirea ar trebui să fie ori până la 23 mai ori ‘semnificativ mai lungă’, iar o amânare mai lungă ar însemna că Marea Britanie trebuie să organizeze alegeri pentru Parlamentul European.

Premierul May a declarat că Marea Britanie nu este interesată să ia parte la aceste alegeri.

Un document al Comisiei Europene consultat de Reuters susţine că UE ar trebui să acorde Marii Britanii o singură prelungire, întrucât mai multe ar pune Uniunea în situaţie de blocaj.

Un sprijin în favoarea cererii dnei May a venit deja din partea cancelarului austriac Sebastian Kurz şi a premierului suedez Stefan Lofven.

Se aşteaptă ca liderii europeni să ia în discuţie solicitarea Thersei May la summitul ce va avea loc joi şi vineri la Bruxelles.

‘Nu vor fi renegocieri, noi negocieri, garanţii suplimentare în plus faţă de cele oferite deja’, a declarat însă preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, la postul german de radio Deutschlandfunk. ‘Am făcut concesii importante Marii Britanii, nu mai pot exista şi altele’, a subliniat el.

Comisia Europeană se opune prelungirii apartenenţei Marii Britanii la Uniunea Europeană până la 30 iunie, după cum a cerut miercuri premierul Theresa May, potrivit unui document intern al UE consultat de Reuters şi AFP.

Într-o notă privind procesul Brexitului analizată de Comisia Europeană la reuniunea săptămânală a comisarilor de miercuri, oficiali au scris că liderii UE care se vor întâlni cu Theresa May la Consiliul European de joi şi vineri vor fi confruntaţi cu o alegere „binară”, a unei amânări scurte a Brexitului de la 29 martie la 23 mai sau a unei amânări lungi, până cel puţin la sfârşitul acestui an, Marea Britanie fiind obligată să organizeze alegeri pe 23 mai pentru Parlamentul European.

„O amânare oferită Marii Britanii ar trebui fie să aibă ca termen 23 mai 2019, fie să fie semnificativ mai lungă şi să impună alegeri europene. Aceasta este singura cale de a proteja funcţionarea instituţiilor UE şi abilitatea lor de a lua decizii”, se menţionează în document.

„Orice altă opinie (ca de exemplu o amânare până la 30 iunie 2019) ar antrena grave riscuri juridice şi politice pentru UE şi ar aduce în UE 27 unele dintre incertitudinile actuale din Marea Britanie”, se mai precizează în notă, potrivit AFP.

Statele UE care urmau să beneficieze de locuri suplimentare după Brexit vor trebui să fie anunţate până cel mai târziu la mijlocul sau sfârşitul lui aprilie dacă va fi necesar să renunţe la aceste mandate pentru că Marea Britanie rămâne, cel puţin momentan, în blocul comunitar.

Nota mai menţionează şi că, în cazul unei amânări a Brexitului, Marea Britanie ar trebui ca, „în spiritul unei cooperări loiale”, să se angajeze la o „abţinere constructivă” în probleme cheie, precum bugetul UE pe termen lung şi ocuparea de posturi de vârf la nivelul UE după alegerile din mai.