DISTRIBUIȚI

Premierul britanic Theresa May i-a atenţionat pe membrii Partidului Conservator pe care îl conduce că s-ar putea să nu mai aibă loc niciun Brexit dacă ei îi resping planul privind ieşirea din Uniunea Europeană, relatează dpa, conform agerpres.

„Mesajul meu către ţară în acest weekend este simplu: trebuie să ne concentrăm pe obiectivul nostru. Dacă nu o facem, riscăm să nu mai fie niciun Brexit”, a scris Theresa May în publicaţia Mail on Sunday.


Citește și : Gaza: Doi adolescenţi palestinieni, uciși în urma unui atac al armatei israeliene

Theresa May a petrecut această săptămână încercând să îşi promoveze planul pentru un comerţ liber cu UE post-Brexit şi s-a confruntat în acelaşi timp cu demisia ministrului pentru Brexit, David Davis, şi a ministrului de externe, Boris Johnson, precum şi cu critici din partea preşedintelui american Donald Trump.

În articolul său, ea a făcut apel mai degrabă la o abordare „practică şi pragmatică”, şi nu la una care este „dăunătoare şi haotică”.

Theresa May a recunoscut îngrijorările despre planul său privind „setul de reguli comun” cu UE într-o nouă „zonă de comerţ liber Marea Britanie – UE”, dar a precizat că încă nu a văzut o „alternativă funcţională”.

Citește și : Spania: Manifestații la Barcelona pentru eliberarea deținuților separatişti

Ea a promis de asemenea să adopte o poziţie dură în negocieri, spunând despre acordul său că „nu este un fel de listă lungă de dorinţe din care negociatorii aleg ce vor”, ci este „un plan complet cu un set de rezultate care nu sunt negociabile”.