DISTRIBUIȚI

Autorităţile thailandeze au anunţat că toate zborurile din străinătate sunt interzise pentru o perioadă de trei zile, începând de sâmbătă dimineaţă, informează The Guardian, scrie news.ro.

Toţi cei care se află în aeronave care au decolat înainte de impunerea măsurii vor sta în carantină timp de 14 zile odată ce vor ajunge pe teritoriul ţării.


Citește și : Bilanțul pandemiei de COVID-19 în Spania

Suspendarea zborurilor din străinătate a intrat în vigoare sâmbătă dimineaţă şi va fi ridicată luni seară.

Această măsură va crea şi mai mari probleme thailandezilor care vor să se întoarcă în ţară, dar şi turiştilor care încearcă să plece din Thailanda.

Thailanda, care a raportat până în prezent aproximativ 1.980 de cazuri de infectare cu Covid-19 şi 19 decese, încearcă să reducă riscul de cazuri „importate”.

Citește și : Recesiunea provocată de coronavirus va fi ‘mult mai gravă’ decât criza din 2008 (FMI)

La nivel global, de la depistarea coronavirusului în China, la finalul anului trecut, au fost raportate peste 1.080.000 de cazuri de infectare şi peste 58.000 de decese. Din totalul celor afectaţi de Covid-19, mai mult de 225.000 de oameni au fost vindecaţi.