DISTRIBUIȚI
myanmartourism.biz

Fostul mare şambelan al palatului a fost concediat în Thailanda pentru „grave ofense” aduse monarhiei, printre care „maltratarea” amantei sale, a anunţat vineri seară Gazeta regală, rar semn aparent al unei epurări ordonate de noul rege, Maha Vajiralongkorn, relatează agerpres .

Comunicatul îl acuză pe Distorn Vajarodaya că a „forţat-o” pe amanta sa să facă un avort şi apoi să se mărite.


Citiți și : Yemen : Două raiduri aeriene au avut loc asupra clădirii Ministerului Apărării la Sanaa

„Când femeia a rămas gravidă pentru a doua oară, el a forţat-o să facă avorteze din nou. Femeia l-a refuzat şi atunci el a obligat-o să se mărite cu un alt bărbat”, a precizat de obicei foarte arida Gazetă regală, cu un lux de amănunte neobişnuit.

Palatul i-a mai reproşat lui Distorn Vajarodaya, care fusese deja retrogradat la un rang inferior sub noul suveran, că „a utilizat numele regelui pentru a evita să plătească taxele pentru importul unei maşini”.

De asemenea, el a fost acuzat că a fabricat documente false în beneficiul unei fundaţii regale pe care o prezidează şi că a deturnat banii destinaţi acţiunilor regale de caritate.

Acuzaţii care i-ar putea atrage punerea sub acuzare în baza extrem de severei legi de lezmaiestate care pedepseşte cu ani lungi de închisoare orice persoană care a ofensat monarhia.

Mai mulţi foşti apropiaţi ai regelui Maha Vajiralongkorn, la putere după decesul tatălui său în octombrie 2016, se află în închisoare pentru lezmaiestate, în special membri ai familiei fostei sale soţii, prinţesa Srirasmi, acuzaţi că s-au îmbogăţit abuzând de poziţia lor.

Informaţia a apărut în cursul acestei săptămâni în presa locală, fără ca palatul regal să o confirme.

Distorn Vajarodaya a fost mare şambelan sub domnia precedentului rege. El a fost frecvent văzut alături de regele Bhumibol, în ultimii ani de viaţă ai acestuia. Sub Vajiralongkorn însă el a retrogradat într-o poziţie subalternă în aparatul administrativ al palatului regal.

Concedierea lui confirmă că noul rege doreşte să se debaraseze de foştii consilieri ai tatălui său.

Noul monarh este departe de a avea popularitatea tatălui său, iar urcarea sa pe tron a provocat îngrijorare în Thailanda, niciodată exprimată în public din cauza legii de lezmaiestate.