DISTRIBUIȚI

Poliţia israeliană a anunţat duminică că a arestat un bărbat suspectat că a tras asupra unui autobuz în centrul Ierusalimului, rănind opt persoane, între care două grav, relatează AFP, potrivit agerpres.

„Teroristul este în mâinile noastre”, a declarat pentru radioul public Kan Eli Levy, un purtător de cuvânt al poliţiei.


Citeşte şi: Atacatorul lui Salman Rushdie a fost inculpat pentru tentativă de omor şi nu poate fi eliberat pe cauţiune – Black News

„Poliţia a fost informată privind un atac armat asupra unui autobuz în apropiere de Mormântul lui David (…). Poliţiştii au izolat locul şi caută un suspect care a fugit”, anunţase poliţia anterior.

Organizaţia Magen David Adom, echivalentul israelian al Crucii Roşii, a anunţat că a intervenit după ce a primit informaţii privind focuri de armă asupra unui autobuz la Ierusalim.

Purtătorul său de cuvânt, Zaki Heller, a vorbit despre şapte răniţi, „toţi conştienţi, o femeie şi şase bărbaţi, dintre care doi sunt într-o stare gravă”, dar poliţia a menţionat opt răniţi, potrivit ultimului bilanţ.

Purtătorul de cuvânt al spitalului Shaarei Tsedek, din Ierusalim, a declarat pentru AFP că echipe medicale au fost nevoite să efectueze o operaţie de cezariană la o femeie rănită în timpul atacului.

„Ea rămâne intubată şi este într-o stare gravă. Bebeluşul este într-o stare stabilă”, a precizat el.

„Toţi cei care vor să ne facă rău trebuie să ştie că vor plăti preţul oricărei atingeri aduse civililor noştri”, a afirmat într-un comunicat dat publicităţii duminică prim-ministrul israelian Yair Lapid.

La rândul său, mişcarea islamistă palestiniană Hamas, care controlează Fâşia Gaza, a salutat o „operaţiune eroică”, fără a o revendica oficial.

„Poporul nostru va continua să reziste şi să lupte prin toate mijloacele”, a precizat Hamas într-un comunicat.

„Mă întorceam de la Zidul Plângerii. Autobuzul era plin de pasageri. Am oprit în staţia de la Momântul lui David. În acel moment au început tirurile”, a declarat şoferul autobuzului, Daniel Kanievsky, pentru un grup de jurnalişti aflaţi la faţa locului.

„Am văzut două persoane în autobuz care sângerau. Toată lumea a intrat în panică”, a adăugat el.

În primăvară, 19 persoane – în majoritate civili israelieni – au fost ucişi, în principal în atacuri comise de palestinieni. Trei atacatori arabi israelieni au fost de asemenea ucişi.

Citeşte şi: Rusia confirmă un posibil schimb de prizonieri cu SUA – Black News

Drept reacţie, autorităţile israeliene au înmulţit operaţiunile în Cisiordania ocupată. Peste 50 de palestinieni au fost ucişi, între care combatanţi şi civili, în operaţiuni şi incidente în Cisiordania.

Săptămâna trecută, armata israeliană a lansat o „operaţiune preventivă” împotriva Jihadului Islamic, mişcare islamistă armată din Fâşia Gaza, care a replicat cu salve de rachete asupra Israelului.

Cel puţin 49 de palestinieni, între care combatanţi ai Jihadului Islamic dar şi copii, au murit în acest weekend de escaladare militară, care s-a soldat duminica trecută cu un armistiţiu mediat de Egipt.