DISTRIBUIȚI

Britanicul care a luat ostatici la sfârşitul săptămânii într-o sinagogă din Statele Unite a făcut obiectul unei anchete din 2020 a serviciului intern de informaţii britanic (MI5), care a tras concluzia că acesta nu reprezintă o ameninţare, a scris marţi presa din Regatul Unit, transmite AFP, potrivit agerpres.

Potrivit presei, care citează surse guvernamentale, informaţiile comunicate MI5 ar fi declanşat, în a doua jumătate a anului 2020, deschiderea unei anchete asupra lui Malik Faisal Akram. Ancheta a ajuns la concluzia că „nu existau indicii conform cărora acesta ar fi reprezentat o ameninţare teroristă la momentul respectiv”, potrivit unei surse citate de cotidianul The Telegraph.


Citeşte şi: Germania sare de 100.000 de infectări zilnice pentru prima dată de la începutul pandemiei – Black News

Cetăţeanul britanic în vârstă de 44 de ani a fost identificat de poliţia federală americană ca fiind atacatorul care a luat ostatici sâmbătă, într-o sinagogă din Colleyville, un orăşel cu o populaţie de aproximativ 23.000 de locuitori, situat la aproximativ patruzeci de kilometri de Dallas. El a fost ucis în raidul poliţiei, iar cei patru ostatici au fost eliberaţi nevătămaţi.

Potrivit Sky News, Malik Faisal Akram, care locuia în Blackburn, în nordul Angliei, sosise în SUA chiar înainte de Anul Nou.

Postul de televiziune a mai informat că Malik Faisal Akram a fost închis de patru ori între 1996 şi 2012, în special pentru tulburarea ordinii publice, hărţuire şi furt.

Preşedintele american Joe Biden a confirmat că suspectul „a insistat să asigure eliberarea cuiva care a fost în închisoare de zece ani” şi „a făcut comentarii antisemite şi anti-israeliene”.

Citeşte şi: Începe NEBUNIA! O canadiană devine prima pacientă din lume diagnosticată cu ‘schimbări climatice’ – Black News

Potrivit mai multor mass-media americane, atacatorul a cerut eliberarea cercetătoarei pakistaneze Aafiei Siddiqui, condamnată în 2010 de un tribunal federal din New York la 86 de ani de închisoare pentru că a încercat să împuşte soldaţi americani în perioada în care era arestată în Afganistan.

Conform BBC, fratele lui Akram, Gulbar, i-a confirmat moartea într-o postare acum ştearsă, publicată pe pagina de Facebook a comunităţii musulmane din Blackburn. El a cerut scuze ostaticilor şi a spus că fratele său suferea de probleme de sănătate mintală. Prietenii lui Akram din Blackburn au spus că sănătatea sa mintală se înrăutăţise şi şi-au exprimat surprinderea că acesta a putut călători în SUA.