DISTRIBUIȚI

Un tribunal din India i-a condamnat joi la pedeapsa capitală pe doi dintre autorii seriei de atacuri de la 12 martie 1993 de la Mumbai, soldate cu 257 de morţi. Alţi doi dintre ei au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă, transmit Reuters, EFE, dpa şi Xinhua, potrivit agerpres.

Cei patru fac parte dintr-un lot de şase bărbaţi găsiţi vinovaţi în iunie a.c. de implicare în exploziile care au zdruncinat capitala financiară a Indiei acum peste două decenii. Unul dintre ei a decedat însă în închisoare la scurt timp după anunţarea verdictului.


Unul dintre acuzaţi, Abu Salem, a fost extrădat din Portugalia cu condiţia să nu fie condamnat la moarte. Un altul, Karimullah Hussein Khan, a fost condamnat de asemenea la închisoare pe viaţă, iar alţi doi foşti asociaţi ai lor, Feroz Khan şi Taher Merchant, au primit pedeapsa capitală, a explicat presei la Mumbai procurorul Ujjawal Nikam. Cel de-al cincilea, Riyaz Siddiqui, a fost condamnat la 10 ani închisoare.

Citeşte şi: Bilanţ provizoriu după trecerea uraganului Irma prin Caraibe. Cel puţin nouă morţi şi peste 30 de răniţi – FOTO/VIDEO

În 2015, India l-a executat prin spânzurare pe Yakub Memon, în legătură cu acelaşi dosar.

Potrivit anchetatorilor, iniţiatorul atacurilor a fost cel mai căutat gangster din India, Dawood Ibrahim, care a vrut astfel să răzbune demolarea moscheii istorice Babri din nordul ţării de către naţionalişti hinduşi, în 1992, într-o perioadă de conflict religios. Atacurile au vizat bursa, trei hoteluri şi mai multe pieţe aglomerate. Ibrahim şi asociatul său Tiger Memon se sustrag de atunci justiţiei.