DISTRIBUIȚI
Europa FM

Patru persoane au fost linşate în Mexic şi arse de vii de către săteni furioşi, care le-au acuzat de răpire de copii pentru a le vinde organele, acuzaţie pe care poliţia o consideră falsă, relatează vineri AFP, potrivit agerpres.

Joi, un bărbat şi o femeie au fost linşaţi de către locuitorii unui sat din statul mexican Hidalgo (centru), au indicat autorităţile locale.


Citește și: Jihadiștii ‘de valoare’ se vor bucura de facilitățile oferite de americani la Guantanamo

Parchetul provinciei a avertizat că nu este de acord cu ceea ce el consideră a fi zvonuri nefondate care circulă în legătură cu răpirile de copii. Pentru moment, nici o plângere în acest sens nu a fost înregistrată, potrivit sursei.

Locuitorii au bătut un bărbat şi o femeie, apoi i-au legat şi le-au dat foc. Până să intervină poliţia, bărbatul a murit, iar femeia a decedat mai târziu la spital.

Citește și: Merkel îl susține pe Manfred Weber la șefia Comisiei Europene

Cu o zi mai înainte, la San Vicente Boqueron, în statul Puebla (est), doi bărbaţi au fost atacaţi de o mulţime, care i-a ars de vii, pentru aceeaşi acuzaţie.

Autorităţile statului au indicat că cei doi bărbaţi, unchiul de 53 de ani şi nepotul său de 21 de ani, erau agricultori dintr-un sat vecin, veniţi din San Vicente Boqueron pentru a cumpăra materiale de construcţii.

Scenele de linşaj sunt frecvente în satele din centrul şi sudul Mexicului. Numai în statul Puebla s-au înregistrat peste o sută de tentative de linşaj de la începutul anului.