DISTRIBUIȚI

Partizani ai guvernului venezuelean au depus plângere luni împotriva deputaţilor opoziţiei pentru „trădare de ţară”, un delict care se pedepseşte cu până la 30 de ani de închisoare, transmite AFP.

Plângerea a fost depusă pe lângă procurorul general, Tarek William Saab, recent numit de putere pentru a o înlocui pe disidenta Luisa Ortega – refugiată în străinătate -, la finalul unei „manifestaţii antiimperialiste” care a reunit mai multe sute de persoane la Caracas.


„Cerem să fie sancţionaţi pentru implicarea lor în delicte de trădare de ţară”, se menţionează în documentul remis procurorului şi al cărui rezumat a fost citit în cursul manifestaţiei.

Documentul nu îi numeşte pe deputaţii vizaţi, dar manifestanţii au fluturat în timpul mitingului pancarte cu fotografii ale preşedintelui Parlamentului – singura instituţie controlată de opoziţie -, Julio Borges, şi vicepreşedintelui acestuia Freddy Guevara, cu menţiunea „îşi vinde ţara”.

Dacă Parchetul găseşte motive pentru a-i urmări penal pe parlamentari, ar putea cere Curţii Supreme să le ridice imunitatea pentru a permite deschiderea procesului.

„Este important să spunem astăzi că avem un procuror care face dreptate”, a subliniat în cursul manifestaţiei Dario Vivas, membru al atotputernicei Adunări Constituante care se reuneşte de la 4 august şi a confiscat majoritatea prerogativelor Parlamentului.

Potrivit plângerii depuse, deputaţii opoziţiei ar fi uzurpat funcţii ale guvernului în domeniul politicii externe pentru a promova o „intervenţie străină şi a-l răsturna” pe preşedintele socialist Nicolas Maduro.

Săptămâna trecută, Julio Borges a efectuat un turneu în Europa şi a fost primit de preşedintele francez, Emmanuel Macron, şeful guvernului spaniol, Mariano Rajoy, cancelarul german, Angela Merkel, şi de premierul britanic, Theresa May, spre indignarea autorităţilor de la Caracas.

Preşedintele Nicolas Maduro se confruntă cu un val de contestare pe fondul crizei economice, cu manifestaţii ostile făcând 125 de morţi între aprilie şi iulie.