DISTRIBUIȚI
Daily Times

Douăzeci şi două de persoane, printre care un român, au fost rănite în timpul nopţii de sâmbătă spre duminică în prăbuşirea la subsol a unei părţi din podeaua unei discoteci din Tenerife, în Insulele Canare, au anunţat autorităţile locale, informează agerpres .

Echipele de salvare au ajuns la Adeje, în sud-vestul insulei spaniole, după ce au fost anunţate că o parte din podea s-a prăbuşit. Pompierii au evacuat imediat discoteca şi 22 de răniţi, dintre care doi grav, au fost duşi la spital.


Doi francezi, un belgian şi un român sunt printre răniţi, dintre care majoritatea suferă de fracturi, entorse sau vânătăi

Citește și : Casa Albă a atras atenţia Islamabadului că eliberarea lui Hafiz Saeed va avea „repercusiuni”