DISTRIBUIȚI
PressTV

Televiziunea iraniană de stat a identificat sâmbătă bărbatul despre care spune că ar fi responsabil pentru explozia şi pana de curent de la centrala nucleară Natanz, scrie Reuters, potrivit news.ro .

„Reza Karimi, autorul acestui sabotaj… a fost identificat” de ministerul iranian de Informaţii, a anunţat televiziunea.


Citește și : Preşedintele sloven neagă orice proiect de redesenare a frontierelor în Balcani

Postul a spus că suspectul a părăsit Iranul înainte de explozia de duminica trecută pentru care republica islamică a învinuit Israelul.

Televiziunea a arătat o fotografie a bărbatului pe un card ce avea scris „Căutat de Interpol”. Potrivit acestuia, el are 43 de ani.

„Paşi necesari sunt făcuţi pentru arestarea lui şi aducerea în ţară pe căi legale”, a fost adăugat.

Televiziunea de stat a mai precizat că centrifugele avariate de explozie au fost înlocuite la centrala nucleară unde este îmbogăţit uraniu.

Citește și : Partidul Comunist cubanez pune capăt dinastiei Castro şi lasă locul unei noi generaţii