DISTRIBUIȚI
France.fr

Tehnica fabricării parfumurilor din Grasse, localitate din departamentul francez Alpes-Maritimes, a fost inclusă miercuri pe lista Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii, în urma deciziei luate de un comitet specializat UNESCO reunit la Port-Louis, capitala Mauritius, informează AFP, scrie Agerpres.

Meşteşugul fabricării parfumurilor include trei aspecte diferite, a precizat UNESCO într-un comunicat: „cultura plantei din care se fabrică parfumul, cunoaşterea materiilor prime şi transformarea acestora şi arta compoziţiei parfumului”.


Citește și : Pompeo: Diminuarea relaţiilor Statelor Unite cu Arabia Saudită ar fi o ‘gravă eroare’

Localitatea Grasse, capitala mondială a parfumurilor, spera să obţină această includere pentru a-şi putea proteja mai bine câmpurile de tuberoze şi iasomie.

În ultimii 70 de ani, producătorii locali au întâmpinat dificultăţi din cauza presiunilor financiare, dezvoltării produselor sintetice şi concurenţei altor centre producătoare. Prezenţa pe lista UNESCO ar trebui să le permită rezervarea terenurile în beneficiul tinerilor agricultori şi încurajarea parfumeriilor să semneze contracte pe termen lung, care să le garanteze horticultorilor să trăiască de pe urma recoltelor.

Situat pe Coasta de Azur, Grasse a început să fabrice parfumuri în secolul al XVI-lea în vecinătatea tăbăcăriilor care aveau nevoie de materii prime aromate pentru prelucrarea pieilor de animale şi parfumarea mănuşilor.

Este nevoie de şapte ani pentru formarea uni responsabil de distilerie şi de zece ani pentru a deveni parfumier, iar cunoştinţele necesare despre cultura plantelor şi parfumuri se transmit, de obicei, în familie.

„Sunt fericit că am putu face în aşa fel încât toate aceste generaţii care s-au succedat pentru a face din Grasse ceea ce este în prezent au primit astăzi recunoaştere”, şi-a exprimat bucuria Jean-Pierre Leleux, fostul primar al oraşului.

„Este o mare bucurie după atâţia ani de muncă şi de proceduri”, a continuat cel care a depus dosarul de candidatură la UNESCO în 2013.

Comitetul specializat al UNESCO pentru patrimoniul imaterial, reunit în perioada 26 noiembrie -1 decembrie, a analizat miercuri 40 de cereri de înscrieri pe listă sa eterogenă care cuprinde tradiţii şi meşteşuguri şi care numără peste 400 de elemente (cântece, dansuri, specialităţi gastronomice sau sărbători).

Pe lista patrimoniului imaterial au fost înscrise în 2018, printre altele, sărbătorile populare de la Parrandas, din Cuba, sau băile medicinale Lum, practicate de tibetani.

Citește și : Mogherini: Uniunea Europeană este determinată să mențină Acordul Nuclear cu Iranul

Comitetul va continua joi înscrierea altor laureaţi. Pe lista de candidaturi se mai află muzica reggae din Jamaica.

Comitetul reunit la Port-Louis, compus din reprezentanţi ai celor 24 de state membre ale Convenţie UNESCO pentru protejarea patrimoniului cultural imaterial din 2003, se preocupă, de asemenea, de patrimoniul cultural aflat în pericol de dispariţie.

Au fost incluse şapte propuneri, printre care arta teatrului de umbre sirian sau tehnica măsurării apei în Sahara algeriană.