DISTRIBUIȚI
AP

Ministrul japonez de externe Taro Kono se va întâlni cu omologul său rus Serghei Lavrov luni la Moscova, după o recrudescenţă a tensiunilor privind insulele Kurile, disputate între cele două ţări, a anunţat vineri diplomaţia rusă, relatează AFP, potrivit agerpres.

În timpul unei conferinţe de presă, purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse Maria Zaharova a anunţat desfăşurarea luni a unor ”negocieri privind chestiunea unui acord de pace între cele două ţări”, care nu a fost semnat niciodată de la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, din cauza acestui diferend teritorial.


Citeşte şi: Proteste de amploare în Argentina. Oamenii s-au săturat de austeritatea lui Macri!

Această întrevedere ar putea fi urmată, cel mai devreme la sfârşitul lunii, de o vizită la Moscova a premierului japonez Shinzo Abe, potrivit media ruse.

Problema celor patru insule din Kurilele de Sud, denumite în Japonia ”Teritoriile de Nord” şi anexate de către Uniunea Sovietică în 1945, continuă să tensioneze relaţiile dintre Rusia şi Japonia.

Citeşte şi: SUA au început retragerea militară din Siria

În noiembrie 2018, Vladimir Putin şi Shinzo Abe au convenit la Singapore să accelereze convorbirile pentru a pune capăt oficial conflictului dintre Rusia şi Japonia ce datează din 1945. În această optică, ei au anunţat că vor să repună pe masa discuţiilor o declaraţie comună ce datează din 1956 şi să analizeze soarta celor patru insule disputate.

Această iniţiativă a fost urmată totuşi de numeroase speculaţii privind retrocedarea acestor insule, ceea ce a provocat o creştere a tensiunilor între Moscova şi Tokyo.