DISTRIBUIȚI

Danemarca ar putea începe o „deschidere graduală şi controlată” după 12 aprilie, data Paştelui la catolici şi protestanţi, acesta fiind primul semn al încetării măsurilor de izolare stricte impuse pentru limitare răspândirii epidemiei COVID-19, relatează marţi thelocal.dk, potrivit agerpres.

”Dacă noi, danezii, continuăm în următoarele două săptămâni – până la Paşte – să stăm la distanţă unii de alţii şi dacă cifrele rămân stabile şi rezonabile, atunci guvernul va începe o redeschidere graduală şi controlată după Paşte”, a spus marţi premierul danez Mette Frederiksen într-o conferinţă de presă.


Citește și: SUA instalează baterii Patriot în Irak

Totuşi, lidera social-democrată daneză a avertizat că, în cazul relaxării timpurii a eforturilor, există riscul unei recrudescenţe a cazurilor de infectare cu SARS-CoV-2, ceea ce ar putea duce la măsuri şi mai stricte decât cele actuale.

Mette Frederiksen a subliniat că realitatea din spitale arată că decizia de închidere a grădiniţelor, a şcolilor, a restaurantelor şi a centrelor culturale a fost una bună, contribuind şi la scăderea cazurilor de gripă sezonieră.

Pe de altă parte, Finlanda a început luni să înăsprească măsurile de control la frontiera sa cu Suedia, într-o încercare de a preveni propagarea virusului SARS-CoV-2.

Într-o conferinţă de presă, ministrul de interne finlandez Maria Ohisalo a spus că la graniţa cu Suedia sunt necesare noi măsuri ţinând cont de actuala situaţie medicală, rata de infectare în nordul Suediei fiind mult mai ridicată decât cea din Finlanda.

Până luni, în Finlanda 1.313 de persoane au fost testate pozitiv, iar 13 cazuri au fost fatale.

În Suedia erau duminică seară 4.028 de persoane infectate cu noul coronavirus. Suedezilor li s-a cerut să stea acasă dacă au simptome de gripă (chiar şi o tuse uşoară sau usturime în gât), să evite călătoriile neesenţiale în interiorul ţării şi să lucreze de acasă dacă este posibil.

Citește și: Vicarul Romei este INFECTAT cu coronavirus

Barurile şi cafenelele din Suedia servesc doar la masă, iar evenimentele cu cel puţin 50 de persoane au fost interzise. Persoanele cu vârste peste 70 de ani au fost sfătuite să evite contactele sociale cât mai mult posibil.

În ceea ce priveşte Norvegia, ministrul justiţiei Monica Maeland i-a cerut luni populaţiei să aibă încredere în măsurile luate până acum de autorităţile de la Oslo pentru a reduce riscul propagării SARS-CoV-2. Cei care încalcă măsurile de carantină riscă o pedeapsă de până la 20.000 de coroane norvegiene (aproximativ 1.700 de euro).