DISTRIBUIȚI
standardmedia.co.ke

Cel puţin 15 persoane au murit şi alte peste 70 au fost rănite într-un incendiu izbucnit joi dimineaţa în cel mai mare târg sub cerul liber din capitala kenyană Nairobi, a anunţat un responsabil al Ministerului de Interne al Kenyei, informează AFP, potrivit agerpres.

„Am pierdut 15 oameni în această tragedie, dimineaţa aceasta”, a declarat pentru presă Kangethe Thuku, coordonatorul pentru probleme de securitate al comitatului Nairobi. „Încercăm să stabilim cauzele incendiului”, a adăugat el.


Citeşte şi: ‘Ţinuta indecentă’ a unei jurnaliste saudite provoacă controverse mari la Riad. Femeia este acum anchetată

Incendiul s-a declanşat în jurul orei 02:00, într-un depozit de lemn din populara piaţă Gikomba, în estul Nairobi, a precizat şeful poliţiei din capitala Kenya, Robinson Thuku, adăugând că cel puţin patru copii se numără printre victime.

De asemenea, alte peste 70 de persoane primeau îngrijiri medicale, în principal în spitalul Kenyatta, cel mai mare spital public din oraş.

Incendiul a distrus nenumărate tarabe din lemn şi prelate din plastic, iar autorităţile nu reuşeau joi dimineaţa să-i oprească pe proprietarii acestora care încercau să se apropie în pofida unui fum gros şi numeroaselor explozii de butelii de gaz aflate în zonă.

Numeroase efective de pompieri şi militari din armata kenyană s-au deplasat la locul incendiului, misiunea incluzând recuperarea a nouă cadavre care se aflau într-o clădire care se învecina cu piaţa şi spre care s-a propagat incendiul.

Citeşte şi: 12 turci au fost încarceraţi după ce l-au înjurat pe Erdogan

Cunoscută în special pentru vânzarea de haine şi încălţăminte second-hand, piaţa din Gikomba a trecut prin mai multe incendii în ultimii ani. În octombrie 2017, focul a distrus o bună parte din piaţă.

Pe de altă parte, în mai 2014, zece oameni au murit într-un dublu atentat cu bombă, atribuit islamiştilor somalezi shebab, afiliaţi mişcării Al-Qaida.