DISTRIBUIȚI
risingsunchatsworth.co.za

Un tânăr de 18 ani a fost condamnat marţi la doi ani şi jumătate de închisoare conform legislaţiei privind delincvenţa juvenilă, în primul proces public ce a avut loc după o noapte de revolte la Stuttgart (sud-vestul Germaniei) la începutul lunii iunie, relatează DPA, potrivit agerpres.

Inculpatul a recunoscut că a spart geamul din spate al unei maşini de poliţie şi două geamuri laterale în noaptea de violenţe care au început când un număr de indivizi s-au grupat împotriva poliţiştilor ce efectuau o percheziţie în urma unor suspiciuni privind o infracţiune legată de droguri.


Citește și : O ‘eroare tehnică’ l-a lăsat pe Trump pe fundalul tweet-ului de felicitare al lui Boris Johnson către Biden

Sentinţa pronunţată de instanţa districtuală din acest oraş german este mult mai severă decât pedeapsa cerută de procuratură şi echipa de apărare, care a solicitat suspendarea ei pentru tânăr.

„Chiar nu m-am gândit”, a declarat anterior adolescentul german oficialilor la un tribunal pentru minori.

Mai mulţi poliţişti au fost răniţi şi unele magazine jefuite şi distruse în timpul acelor revolte din weekend, care au provocat consternare în Germania.

Până acum există aproximativ 100 de suspecţi care ar fi fost implicaţi în revolte.

Citește și : Bolsonaro consideră ‘o victorie’ personală suspendarea studiilor clinice ale unui vaccin chinez anti-COVID19