DISTRIBUIȚI
afp

Insurgenţii talibani au anunţat că sprijină vaccinarea anti-Covid din Afganistan pentru care programul Covax al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii a promis 112 milioane de dolari, relatează Reuters, potrivit news.ro

Un oficial afgan din Sănătate a anunţat finanţarea şi a spus că programul va viza 20% din populaţie. Programul Covax este o schemă globală prin care se urmăreşte vaccinarea oamenilor din ţările sărace şi cele cu venit mediu împotriva Covid-19. Urmează ca prin această schemă să fie livrate cel puţin 2 miliarde de doze de vaccin până la finalul anului 2021, pentru 20% dintre cei mai vulnerabili oameni din 91 de ţări sărace şi cu venit mediu.


Citește și : Biden ÎNCHIDE mai multe închisori private din SUA şi îi lasă pe poliţişti ‘DEZARMAŢI’

Adjunctul ministrului Sănătăţii, Waheed Majrooh, a declarat jurnaliştilor că va dura şase luni pentru a obţine vaccinurile, însă autorităţile discută să le primească mai devreme.

Afghanistanul a înregistrat, de la începutul pandemiei, aproximativ 55.000 de contaminări cu SARS-CoV-2 şi 2.390 de decese asociate, dar experţii sunt de părere că cifrele reale sunt mult mai mari, însă nu sunt raportate din cauza testărilor reduse şi a accesului limitat la unităţile medicale.

Purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, a declarat pentru Reuters că gruparea va „susţine şi înlesni” campania de vaccinare ce va fi derulată în centre de sănătate.

Citește și : Norvegia ANULEAZĂ două exerciţii militare cu NATO

Pe lângă Covax, ţara a mai primit o promisiune de 500.000 de doze din vaccinul AstraZeneca din partea Indiei, a spus dr. Ghulam Dastagir Nazari, şeful programului de imunizare din cadrul Ministerului afgan al Sănătăţii.