DISTRIBUIȚI
Reuters

Guvernul afgan şi gruparea militantă talibană par să fie mai aproape de o înţelegere pe tema eliberării prizonierilor, ce a făcut parte din acordul la care au ajuns Statele Unite cu talibanii luna trecută, relatează joi dpa, potrivit agerpres.

Reprezentanţii ambelor părţi sunt programaţi să se întâlnească în Afganistan în zilele următoare pentru discuţii preliminare, a declarat purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională Javid Faisal joi pentru agenţia de presă germană.


Citește și: Capitala Finlandei intră în izolare

O sută de prizonieri talibani vor fi eliberaţi până la 31 martie după garanţii din partea talibanilor că prizonierii nu se vor întoarce să lupte, a anunţat Consiliul.

Decizia a fost luată miercuri, în timpul unei videoconferinţe de patru ore între cele două părţi la care au participat reprezentanţi din Statele Unite, Qatar şi ai Comitetului Internaţional al Crucii Roşii (CICR).

Talibanii vor trimite o echipă la închisoarea Bagram pentru a verifica eliberarea prizonierilor pe baza unei liste oferite de oficiali americani, a anunţat purtătorul lor de cuvânt politic, Suhail Shaheen, într-o postare pe Twitter.

Potrivit lui Faisal, cele două echipe vor discuta despre o reducere a nivelului de violenţă, încetarea focului şi paşii tehnici pentru a merge înainte, în timpul unor discuţii faţă în faţă.

Citește și: Franța își retrage trupele militare din Irak

Conform acordului SUA-talibani, până la 5.000 de prizonieri talibani ar trebui eliberaţi înaintea negocierilor intra-afgane, planificate să înceapă pe 10 martie, dar care au fost amânate.

În urmă cu două săptămâni, preşedintele afgan Ashraf Ghani a emis un decret pentru eliberarea treptată a 1.500 de prizonieri talibani înaintea discuţiilor. Alţi 3.500 de prizonieri talibani vor fi eliberaţi condiţionat într-o a doua fază.