DISTRIBUIȚI

Talibanii au lansat un atac, vineri, asupra capitalei provinciei afgane Farah, gruparea intensificând atacurile în toată ţara în timp ce continuă negocierile cu Statele Unite, transmite AFP, potrivit agerpres.

În acest atac, zeci de luptători talibani au cucerit un centru local de recrutare al Armatei Naţionale afgane, a indicat pentru AFP purtătorul de cuvânt al guvernatorului provinciei.


Citeşte şi: Dorian a făcut până acum 30 de morţi în Bahamas

De partea cealaltă, un purtător de cuvânt al talibanilor s-a referit la o „vastă operaţiune în curs în provincia Farah”.

Farah, capitala provinciei cu acelaşi nume situată în vestul ţării în apropiere de frontiera cu Iranul, a fost şi în trecut atacată. Talibanii au cucerit-o pentru scurt timp în mai 2018, fiind apoi izgoniţi de armata afgană cu sprijinul forţelor NATO.

Rezultatul luptelor de vineri rămâne incert.

Purtătorul de cuvânt al ministerului de Interne, Nasrat Rahimi, a afirmat într-un mesaj că „inamicul a suferit lovituri puternice în mai multe zone şi toţi atacatorii vor fi curând eliminaţi”.

De la faţa locului, un locuitor contactat telefonic a relatat pentru AFP că centrul de recrutare al armatei a fost cucerit de talibani şi că sunt în desfăşurare lupte în jurul cartierului general al poliţiei.

Talibanii şi-au înmulţit recent atacurile la nivelul ţării. Această nouă ofensivă are loc în timp ce negocierile dintre insurgenţi şi SUA par să fi intrat într-o fază finală, putând duce la un acord de retragere a trupelor americane din Afganistan.

Citeşte şi: Fostul preşedinte al Zimbabwe, Robert Mugabe, a încetat din viaţă la 95 de ani

Talibanii încearcă totodată, de sâmbăta trecută, să cucerească în nordul ţării capitala provinciei Kunduz şi au lansat duminică operaţiuni împotriva localităţii Pul-e Khumri.

Capitala afgană Kabul a fost şi ea scena a două atacuri sângeroase, luni şi joi, revendicate de către talibani.