DISTRIBUIȚI

Talibanii au reiterat sâmbătă apelul către ”toate trupele străine” din Afganistan să părăsească această ţară odată cu trupele americane, a căror retragere a fost stabilită de Washington să se încheie până pe 11 septembrie, relatează AFP, potrivit agerpres

”Prezenţa oricăror trupe străine în patria noastră, indiferent de numele lor, este inacceptabilă pentru poporul afgan şi Emiratul islamic”, menţionează talibanii într-un comunicat, făcând referire la ”unele informaţii din presă”.


Citește și : O nouă tranșă de doze de vaccin împotriva COVID-19, donate de România, au ajuns la Chişinău

Acest avertisment survine după ce Turcia a propus săptămâna acesta, conform presei turce, menţinerea unor trupe străine pe teritoriul afgan pentru asigurarea securităţii aeroportului din Kabul.

În comunicatul talibanilor, aceştia mai susţin că ”securitatea aeroporturilor” şi a reprezentanţelor diplomatice trebuie să fie responsabilitatea afganilor şi ”nimeni nu trebuie să spere la menţinerea unei prezenţe militare sau de securitate” în Afganistan.

Între timp, militanţii talibani au cucerit încă două districte în Afganistan, relatează agenţia DPA. De la începutul retragerii trupelor americane şi ale altor state NATO din Afganistan, la 1 mai, în total circa 17 districte afgane au căzut sub controlul talibanilor.

Citește și : Guvernatorul statului Texas doreşte să reia construcţia unui zid la frontiera cu Mexicul

Ultimele două districte cucerite, după lupte cu trupele guvernamentale, sunt Tolak, în provincia vestică Ghor, şi Zara, în provincia din nord Balkh. În cel din urmă forţele afgane erau de mult timp sub asediul talibanilor, care le-au tăiat recent aprovizionarea cu apă.

În capitala Kabul şapte persoane au fost ucise sâmbătă şi alte şase rănite în două explozii care au vizat microbuze în cartiere locuite de minoritatea şiită hazara, atentate deocamdată nerevendicate. Săptămâna trecută, o serie de atacuri care au avut de asemenea ca ţintă microbuze folosite în special de această minoritate s-au soldat cu cel puţin 10 morţi.