DISTRIBUIȚI

Combatanţii talibani au atacat două puncte de control în vestul Afganistanului, ucigând cel puţin zece membri ai forţelor de securitate şi reprezentanţi ai unei miliţii proguvernamentale în numai 24 de ore, informează AFP, citând surse oficiale, dar există informaţii despre cel puţin 21 de morţi, scrie agerpres.

Totodată, cel puţin 15 combatanţi talibani au fost ucişi în aceste lupte care s-au desfăşurat în districtele Qadis şi Ab Kamari, în provincia Badghis, a precizat Jamshid Shahabi, purtătorul de cuvânt al guvernatorului provinciei.


Citește și : Papa Francisc se declară îngrijorat că naţionalismele subminează multilateralismul

La rândul său, şeful Consiliului provincial din Badghis, Abdul Aziz Bek, a comunicat un bilanţ mult mai ridicat, de 21 de morţi, în rândul forţelor proguvernamentale -14 poliţişti şi şapte membri ai unei miliţii, dar AFP nu a reuşit să obţină confirmări oficiale din alte surse cu privire la această cifră.

‘Talibanii au preluat controlul asupra a două puncte de control şi au luat toate echipamentele militare şi muniţiile’, a indicat totodată şeful Consiliului provincial din Badghis.

Forţele talibane au revendicat ambele atacuri, notează agenţia franceză de presă.

În altă parte a ţării, în provincia Paktika (est), opt civili au fost ucişi luni şi alţi 12 au fost răniţi în explozia unei bombe artizanale în apropiere de o piaţă în districtul Janikhail.

Printre persoanele ucise figurează doi fraţi de 10 şi 12 ani, a indicat pentru AFP purtătorul de cuvânt al poliţiei din provincie, Shah Mohammad Aryan. Un grup de copii a încercat să înlăture un dispozitiv pe care l-au descoperit când acesta a explodat.

Nu se ştie dacă bomba a fost amplasată recent în mod deliberat sau este una care se afla acolo de mai mult timp pe fondul conflictului cu talibanii.

În primele opt luni ale anului 2018, circa 8.050 de civili au fost ucişi în Afganistan, conform ultimelor date ale ONU.

Citește și : John Bolton a sosit în Turcia pentru convorbiri privind Siria

Această baie de sânge intervine în timp ce iniţiative diplomatice se înmulţesc pentru a-i face pe talibani să accepte negocieri de pace, la 17 ani după sosirea în Afganistan a coaliţiei internaţionale condusă de SUA, care i-a înlăturat de la putere.

O rundă de discuţii a avut loc la sfârşitul anului 2018 între talibani şi Iran, la scurt timp după anunţul Washingtonului privind o preconizată reducere a efectivelor americane în Afganistan.

Talibanii s-au întâlnit de asemenea în decembrie cu reprezentanţi americani, pakistanezi şi saudiţi în Emiratele Arabe Unite (EAU).