DISTRIBUIȚI
Sputnik

Talibanii afgani au respins informaţiile mass-media pakistaneze că sunt pregătiţi să reia întâlnirile cu emisarul special al Statelor Unite Zalmay Khalilzad la Islamabad şi au repetat refuzul lor de a discuta direct cu guvernul afgan, relatează sâmbătă Reuters, scrie agerpres.

Ziare şi posturi de televiziune pakistaneze au anunţat că o întâlnire la Islamabad este în perspectivă după discuţii vineri între Khalilzad şi oficiali pakistanezi, printre care prim-ministrul Imran Khan.


Citește și : Nancy Pelosi și-a anulat vizita în Afganistan din cauza riscurilor de securitate

Lideri talibani de rang înalt au declarat că puteri regionale inclusiv Pakistanul i-au abordat şi vor ca ei să se întâlnească cu delegaţia SUA la Islamabad, şi să includă guvernul afgan în procesul de pace, dar că aceste abordări au fost respinse.

„Am vrut să clarificăm că nu vom avea nicio întâlnire cu Zalmay Khalilzad la Islamabad”, a declarat purtătorul de cuvânt al talibanilor Zabililah Mujahid într-un comunicat.

Discuţiile dintre cele două părţi au fost oprite după ce talibanii l-au acuzat pe Khalilzad că se îndepărtează de la ordinea de zi convenită şi nu este clar când ar putea fi reluate.

„Am spus-o şi o spunem din nou că nu vom avea niciodată o întâlnire cu guvernul afgan şi noi ştim că ei nu sunt capabili să răspundă cerinţelor noastre”, a declarat un lider taliban de rang înalt, care a vorbit cu condiţia anonimatului.

Statele Unite afirmă că orice reglementare a conflictului afgan trebuie să aibă loc între guvernul de la Kabul recunoscut pe plan internaţional şi talibani, care până acum au refuzat să discute cu o administraţie pe care o descriu ca un regim de marionetă ilegitim.

Liderul taliban a mai declarat că discuţiile de pace cu delegaţia americană ar putea fi reluate dacă ei vor fi asiguraţi că doar trei probleme vor fi abordate – retragerea SUA din Afganistan, un schimb de deţinuţi şi ridicarea interdicţiei privind deplasarea liderilor talibani.

Citește și : Numai un al doilea referendum ar justifica o amânare a Brexitului (Jean Asselborn)

Khalilzad a sosit joi la Islamabad şi s-a întâlnit cu prim-ministrul pakistanez Imran Khan, precum şi cu ministrul de externe Shah Mehmood Qureshi şi alţi oficiali.

Khalilzad, un diplomat veteran american născut în Afganistan care a servit ca ambasador al lui George W. Bush în Afganistan, Irak şi la Naţiunile Unite, a fost numit de administraţia Trump în urmă cu patru luni ca emisar special pentru negocierea păcii.

Washingtonul pune de mult timp presiune asupra Islamabadului să-i aducă la masa de negocieri pe liderii talibani, despre care afirmă că sunt instalaţi în Pakistan.

El acuză adesea această ţară din sudul Asiei că oferă adăpost pe ascuns liderilor talibani, o acuzaţie pe care Islamabadul o respinge vehement.