DISTRIBUIȚI
Yahoo Finance

Talibanii au avertizat miercuri SUA că vor exista consecinţe dacă vor continua să trimită drone în spaţiul aerian al Afganistanului, relatează Reuters, potrivit agerpres.  

‘SUA au încălcat toate legile internaţionale, precum şi angajamentele pe care şi le-a luat faţă de talibani la Doha (Qatar) în privinţa operaţiunilor acestor drone în Afganistan’, au declarat ei pe contul lor de Twitter.


Citește și :  Cehia cumpără din Franţa TUNURI de artilerie în valoare de sute milioane de euro

‘Facem apel la toate ţările, în special la SUA, să trateze Afganistanul în lumina drepturilor internaţionale, a legilor şi angajamentelor (…) pentru a preveni orice consecinţe negative’, susţin ei.

Talibanii au preluat puterea în Afganistan luna trecută, după plecarea majorităţii trupelor americane şi occidentale, care au pus capăt unei misiuni militare şi diplomatice ce a durat aproximativ 20 de ani.

Comunitatea internaţională continuă să exercite presiuni împotriva talibanilor pentru ca regimul să renunţe la legăturile sale cu gruparea Al Qaida, aflată la originea atacurilor de la 11 septembrie 2001 în SUA.

Citește și : Rusia înregistrează un record de decese zilnice asociate covid

Talibanii neagă o prezenţă activă a militanţilor grupării jihadiste Statul Islamic sau ai Al Qaida în ţară, în pofida unui recent atentat revendicat de Statul Islamic la Jalalabad, notează Reuters.