DISTRIBUIȚI

Taiwanul a introdus luni în circulaţie un nou tip de paşaport în care este scoasă în evidenţă denumirea uzuală a insulei, într-un demers menit să evite confuzia cu China pe fondul pandemiei de COVID-19 şi al eforturilor sporite ale Beijingului de afirmare a suveranităţii sale asupra insulei, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Paşapoartele taiwaneze existente au sintagma „Republica China”, denumirea oficială a ţării, imprimată cu caractere groase în limba engleză în partea de sus, şi „Taiwan” în partea de jos a actului de identitate, provocând confuzie la nivel internaţional, conform guvernului de la Taipei.


Citește și: Un an de la primul deces de coronavirus, anunțat oficial de China

În primele zile ale pandemiei, autorităţile taiwaneze au declarat că unii dintre cetăţenii insulei au fost confundaţi cu cetăţeni chinezi, iar, uneori, au fost pe nedrept supuşi aceloraşi interdicţii legate de COVID-19, în condiţiile în care epidemia se afla sub control deplin în Taiwan, dar nu şi în China, potrivit sursei citate. În noul paşaport, cuvântul „Taiwan” în limba engleză este tipărit cu litere mai mari, iar sintagma „Republica China” în limba engleză a fost scoasă, dar a rămas în limba chineză, precum şi cu un corp de literă mai mic în limba engleză în jurul emblemei naţionale.

Directorul general al Biroului de afaceri consulare, Phoebe Yeh, a declarat pentru Reuters că, luni dimineaţă, au fost primite peste 700 de cereri pentru noul tip de paşaport, faţă de o medie zilnică de 1.000 în general.

„Scopul este de a spori vizibilitatea Taiwanului pentru ca cetăţenii noştri să nu fie identificaţi în mod eronat ca venind din China atunci când călătoresc în străinătate”, a explicat ea.

Chen Li-ting, unul dintre primii care a solicitat noul paşaport, a declarat că schimbarea este „fantastică”.

„M-am gândit că se va întâmpla acest lucru mai devreme sau mai târziu. Altfel zis, mai devreme sau mai târziu cuvântul ‘Taiwan’ ar putea apărea din ce în ce mai mult. Iar în viitor ‘Republica China’ ar putea să dispară probabil”, a spus el.

Citește și: Petrecăreții care au sfidat pandemia, AMENDAȚI drastic la o petrecere din Belgia

Referitor la noile paşapoarte, China a declarat că „demersurile meschine” ale Taiwanului sunt lipsite de importanţă, întrucât nu schimbă starea de fapt că Taiwanul este parte inseparabilă a Chinei.

China revendică Taiwanul democratic ca teritoriul său suveran şi susţine că numai Beijingul are dreptul să vorbească în numele insulei la nivel internaţional, o poziţie pe care a apărat-o ferm în timpul pandemiei, în special în cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), notează Reuters.