DISTRIBUIȚI
AFP

Preşedinta taiwaneză Tsai Ing-wen l-a primit luni dimineaţă pe secretarul american al sănătăţii, Alex Azar, sosit cu o zi înainte în insulă pentru o vizită ce a fost condamnată de Beijing, potrivit imaginilor în direct ale întâlnirii, relatează France Presse, potrivit agerpres.

Azar este cel mai înalt responsabil american care se duce în Taiwan după 1979, când Statele Unite au rupt relaţiile diplomatice cu Taipeiul, capitala insulei, pentru a recunoaşte guvernul comunist de la Beijing ca singurul reprezentant al Chinei.


Citeşte şi: Palestinienii au ‘bombardat’ Israelul cu baloane incendiare

Vizita de trei zile a lui Azar la Taipei are ca scop promovarea valorilor democratice comune şi salutarea marelui succes al Taiwanului în gestionarea epidemiei de coronavirus.

„Răspunsul Taiwanului la COVID-19 a fost printre cele mai eficiente din lume, iar acest lucru reflectă natura deschisă, transparentă şi democratică a societăţii şi culturii Taiwanului”, i-a declarat Azar preşedintei taiwaneze în timpul întâlnirii.

Tsai a mulţumit Statelor Unite pentru susţinerea eforturilor ca Taiwanul să fie admis în calitate de observator în Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

În mai, ţările membre OMS au decis, la sesiunea anuală a organizaţiei de la Geneva, să amâne discuţiile privind participarea Taiwanului ca observator, în timp ce Statele Unite şi alte ţări au cerut ca insula să poată participa.

China se opune aderării Taiwanului la OMS.

„Consideraţiile politice nu ar trebui să facă niciodată un pas înainte asupra drepturilor de sănătate”, a declarat Tsai luni, numind „extrem de regretabil” refuzul Beijingului de a lăsa Taiwanul să fie admis în OMS.

Republica Populară Chineză consideră Taiwanul ca fiind una dintre provinciile sale. Insula este condusă de un regim rival ce s-a refugiat acolo după ce comuniştii au luat puterea pe continent în 1949, la sfârşitul războiului civil chinez, aminteşte AFP.

Citeşte şi: CUTREMUR puternic în Carolina de Nord

Taiwanul nu este recunoscut ca stat independent de ONU. Iar Beijingul ameninţă să folosească forţa în cazul proclamării oficiale a independenţei Taipeiului sau al unei intervenţii externe – mai ales a Washingtonului.

Cu câteva zile în urmă, guvernul chinez a prezentat vizita lui Azar ca pe o ameninţare la adresa „păcii şi stabilităţii”.

Vizita intervine într-un moment în care tensiunile escaladează între Beijing şi Washington cu privire la multe chestiuni.