DISTRIBUIȚI
Belarus.by

Autorităţile din fosta republică sovietică Tadjikistan au decretat sâmbătă vaccinarea obligatorie anticoronavirus pentru toate persoanele de peste 18 ani, informează EFE, potrivit agerpres

„Vaccinarea împotriva coronavirusului este obligatorie pentru cetăţenii de peste 18 ani”, se menţionează într-un comunicat difuzat sâmbătă de comitetul guvernamental tadjik, creat pentru a stopa propagarea COVID-19, a informat din Duşanbe agenţia rusă Interfax.


Citește și : Cehia introduce teste PCR la intrarea în țară pentru persoanele nevaccinate

Autorităţile din ţara din Asia Centrală, cu 9,3 milioane de locuitori şi unde campania naţională de vaccinare pentru persoanele care au împlinit 18 ani a început la 25 iunie, au subliniat că vaccinul este gratuit.

În Tadjikistan sunt folosite în prezent două vaccinuri anticoronavirus: AstraZeneca şi CoronaVac.

Potrivit cifrelor oficiale, Tadjikistanul a înregistrat 13.548 de cazuri confirmate de coronavirus şi 92 de decese asociate bolii.

Citește și : Consiliul UE va organiza un summit dedicat relațiilor cu China și cu țările balcanice