DISTRIBUIȚI
Visit Djursland

Sute de turişti ruşi plecaţi la schi au rămas blocaţi în staţiuni montane din Bulgaria căutând o modalitate de a reveni acasă după atacul Rusiei asupra Ucrainei care a determinat Uniunea Europeană să-şi închidă spaţiul aerian pentru aeronavele ruseşti, informează Reuters, potrivit agerpres

Bulgaria, o ţară aliată Moscovei în timpul regimului comunist, dar în prezent membră a Uniunii Europene şi a NATO, şi-a închis sâmbătă spaţiul aerian pentru aeronavele ruseşti, alăturându-se multor altor state europene în cadrul unei acţiuni de solidaritate cu Ucraina.


Citește și:  Kremlinul îl somează pe Zelenski: ‘Depuneţi armele şi nu vor mai fi victime!’

Natalia Samohina a sosit la Bansko, o pitorească staţiune de iarnă populară în rândul turiştilor ruşi, pe 25 februarie alături de un prieten pentru un sejur de două săptămâni şi nu are nici cea mai vagă idee cum se va întoarce acasă, la Moscova.

”Totul este achitat – zborul, sejurul, asigurarea şi transferul. Şi nu putem zbura, spaţiul aerian este închis”, a spus Samokhina, care a adăugat că este foarte tristă şi supărată din cauza războiului din Ucraina.

”Am vrea să facă o excepţie (la interdicţie) pentru turişti. La urma urmei, oamenii obişnuiţi nu sunt cu nimic vinovaţi, au venit doar pentru o vacanţă…”, spus Samohina, inginer de profesie, care va mai rămâne aici pentru alte 10 zile.

Deşi situaţia celor câteva sute de cetăţeni ruşi care încearcă să se întoarcă acasă păleşte în comparaţie cu sutele de mii de ucraineni care fug din calea războiului spre Uniunea Europeană, oficiali bulgari din turismul local spun că va fi problematic pentru cei ca Samohina să revină acasă.

”Oaspeţii au fost lăsaţi să se descurce singuri în a găsi o cale de a se întoarce acasă. Toate aeroporturile (în Bulgaria) au fost închise aşa că singura opţiune pentru aceştia este de a călători prin Turcia sau Serbia”, a spus Georgi Dumanov, proprietarul unui hotel local.

Turcia şi Serbia, ţări vecine Bulgariei, nu sunt în Uniunea Europeană.

Costisitor

De sâmbătă, câţiva ruşi care au dispus de mijloacele financiare necesare au făcut un ocol costisitor prin Istanbul ca să ajungă acasă, au precizat oficialii.

Turiştii ruşi aflaţi în alte regiuni se confruntă cu probleme similare.

Asociaţia rusă a tur-operatorilor estimează circa 18.000 de turişti ruşi rămaşi blocaţi în Caraibe – dintre care 8.000 în Cuba -, care caută zboruri pentru a reveni acasă.

”Companiile de transport trebuie să pună la dispoziţie aeroporturi pentru aterizări de urgenţă de-a lungul traseului, dar aproape că nu există astfel de aeroporturi din cauza sancţiunilor impuse de ţările UE şi din America de Nord”, a precizat aceasta luni seară într-o declaraţie.

Decizia Uniunii Europene de a aplica sancţiuni unor bănci ruseşti în urma invaziei este o altă problemă pe care o întâmpină turiştii blocaţi, mulţi dintre ei trezindu-se cu cardurile bancare blocate, au mai spus oficialii din turism.

Citește și : Volodimir Zelenski: Atacurile de la Harkov sunt TERORISM de STAT!

Bansko, o staţiune de schi din munţii Pirin situată în sud-vestul Bulgariei în apropierea graniţei cu Grecia, este o destinaţie populară în rândul turiştilor ruşi, precum şi a celor britanici şi greci. În iarna aceasta, turiştii ruşi au fost prezenţi într-un număr ridicat întrucât Bulgaria, considerată deja o alternativă mai ieftină a zonei Alpilor, recunoaşte vaccinurile anti-CVID-19 de producţie rusească.

Tur-operatorul Bon Tour sprijină zilnic între 25 şi 30 de turişti ruşi să plece din staţiunile de schi din Bulgaria. Agenţia asistă de asemenea alţi 100 de turişti care trebuie să părăsească ţara în următoarele două săptămâni.

Interdicţia Uniunii Europene împiedică toate aeronavele ruseşti care decolează, aterizează sau survolează spaţiul aerian comunitar. Interdicţia se aplică tuturor aeronavelor deţinute de ruşi, înregistrate în Rusia sau controlate de persoane fizice sau companii ruseşti – inclusiv avioane private deţinute sau închiriate de oligarhi.